Old Mutual Two Oceans Marathon 2014

Mai 10, 2014 | 2 comments | alergare, cape town, marathon, maraton, two oceans

Vine o vreme în viața fiecărui maratonist când trebuie să încerce și un ultramaraton.

Ba nu.

Eu n-am avut acest imbold niciun moment. Maratonul mi se pare suficient de lung și de solicitant ca să nu îmi doresc să alerg mai mult decât atât.

Și cu toate acestea, pe 19 aprilie, când toată lumea înroșea ouă și cocea cozonaci, că doar a doua zi era Paștele, eu am alergat primul meu ultra, la vreo 13000 de kilometri depărtare de casă, în Africa de Sud, la Cape Town.

Concursul s-a numit Old Mutual Two Oceans Marathon și în ciuda faptului că a purtat denumirea de maraton, a avut o lungime de 56 km. Îl consider a fi al 27-lea maraton din colecția mea… plus ceva mărunțiș în plus.

traseu-maraton

De ce tocmai la capătul celălalt al pământului? Păi, pentru că am primit propunerea de la Ilie Victor, cel mai maratonist dintre noi (în jur de 180 de maratoane alergate prin toată lumea), cu care am avut deja plăcerea să văd câteva locuri interesante și să alerg la o mulțime de concursuri. E interesant cum am ajuns să călătoresc alături de primul maratonist cu care am stat de vorbă în viața mea, la primul meu maraton, acum 7 ani (luna mai 2007).

Mi-am făcut curaj să plec în această călătorie și după ce am citit povestea lui Andrei Roșu, care a alergat la acest concurs în perioada în care își construia recordul de Guiness Book, cu cele 7 maratoane și 7 ultramaratoane pe 7 continente. El m-a încurajat să mă duc, povestindu-mi cât de frumos este, că nu ne omoară nimeni pe acolo și că voi veni încântat. A avut dreptate.

După o mică agitație cu viza, dar care s-a rezolvat fără probleme, după luni de antrenament (dedicate însă Maratonului Roma – acesta a avut loc cu o lună înainte de ultra și deci l-am considerat un soi de long run…) a venit și momentul plecării. Am zburat cu Turkish Airlines, care a fost cea mai bună alegere ca orar, dar s-a dovedit a fi și un furnizor de servicii de bună calitate (o singură recomandare: luați-vă cu voi căști bune, dacă vreți să urmăriți un film sau să ascultați muzică la sistemul lor). Zborul a fost destul de lung și obositor – cu tot cu escala de 1 oră la Istanbul, am călătorit aproape 14 ore. Noroc că am plecat cu câteva zile înaintea concursului și am avut ceva timp să ne odihnim.

Nu o să povestesc acum despre Cape Town, pentru că merită să îi dedic o postare separată. Spun doar că am ajuns într-un oraș modern, curat, prietenos, interesant și foarte mare. To be continued.

Expoziția care a însoțit concursul a fost una de amploare, așa cum am întâlnit la concursurile mari. Adidas a fost sponsorul principal în zona de echipament și au venit cu un stand plin de bunătăți (sunt fan Adidas, cred că știți). Din păcate nu s-au gândit să pună niște prețuri mai prietenoase, așa că nu am plecat cu prea multe de la ei. În expo am găsit toate firmele importante de echipament, dar și unele mai micuțe, cu o mulțime de produse tentante.

Trebuie să mărturisesc că n-am acordat prea multă importanță acestui concurs. Fizic am stat foarte bine, că veneam după lunile de pregătire pentru Roma, însă știind că nu este un maraton clasic, nu am avut în minte niciun obiectiv, ci doar să îl termin. Mai știam și din alte călătorii lungi că nu e cazul să îmi propun recorduri, pentru că oboseala drumului este un factor limitativ important. Așa că nu m-am stresat deloc și am umblat prin oraș în zilele dinainte, chiar dacă asta a însemnat oboseală suplimentară.

Cu o seară înainte ne-am culcat devreme, pentru că urma să luăm startul la 6,30, într-o zonă a orașului aflată la 10 km de centru, acolo unde stăteam noi. Asta a însemnat că ne-am trezit la 3,30, pentru ca la 4,30 venea taxiul să ne ducă la start. Destul de nefirești aceste ore pentru mine.

twooceans1

La start era forfota obișnuită: 11.000 bucăți la ultra, plus 11.000 la semi. Cozi imense la WC. Destul de răcoare. Intrăm în zona de start și ne facem niște poze. În jurul nostru alergători din toată lumea, dar mai ales din Africa de Sud, unde alergarea este foarte dezvoltată – dovadă că acest concurs are peste 40 de ediții și ai o mulțime de concursuri de unde alege (cel mai nou și popular pare să fie Nelson Mandela Marathon). Mă uitam pe numerele de concurs ale celor din jur, pentru că pe pe fiecare scria de câte ori ai participat la ultra sau semi (cu referire la acest concurs, nu în general) – erau oameni cu 20 sau mai multe participări la ultra. Probabil că pentru mulți sud-africani și mai ales cei din Cape Town este o tradiție să participe la acest concurs care este promovat ca fiind “cel mai frumos din lume”. Trebuie să ai niște cojones ca să îți promovezi așa concursul, zic eu.

După ce s-a intonat imnul, în sfârșit s-a dat startul. Eram oarecum bulversat, pentru că nu știam cât de tare să alerg. Habar nu aveam cum o să mă simt după 42 km, așa că am preferat să alerg într-un ritm “de voie”.

twooceans2

Prima bucată de 10 km a fost pe Main Road, o șosea lată care trece prin suburbiile orașului (o mulțime de căsuțe elegante). Deocamdată nimic spectaculos. La un moment dat a răsărit și soarele și am început să mă trezesc și eu la realitate. Victor luase ceva avans față de mine, dar n-am vrut să forțez să îl ajung, neavând totuși niciun obiectiv bine definit.

Partea cu adevărat frumoasă începe după ce ajungi la Muizenberg (o suburbie), acolo unde drumul o face la dreapta pe lângă ocean. O bună bucată de drum alergi cu muntele în dreapta și oceanul în stânga. Și e frumos! Muntele este foarte vechi, are peste 250 de milioane de ani și arată spectaculos (bine că nu a trebuit să ne cățărăm pe el). Oceanul este liniștit. Lumea aleargă și zâmbește. Nu e încrâncenare. Am fost tot timpul înconjurat de foarte mulți alergători. Posturile de rehidratare sunt foarte frecvente, aproape la fiecare 1,5 km și îți oferă apă, izotonic sau cola. Nimic de mâncare însă, ceea ce este o scăpare, pentru că spre final aș fi simțit nevoia de ceva solid. Mi-a plăcut însă ideea lor de a pune băuturile în niște pungulițe cât palma, pe care le rupi cu dinții și le bei foarte ușor, fără riscul de înecare, ca la pahare.

twooceans3

twooceans4

twooceans5

Curând am ajuns la km 28, adică jumătatea drumului. Încercam să îmi scot din cap gândul că mai am încă pe atât. Nu eram foarte obosit, totuși se simțea efortul. De obicei, într-un maraton pe la distanța asta începi să îți pregătești creierul pentru efortul final, însă acum mai aveam încă jumătate. Și partea proastă era că începea urcarea. Partea bună era că intrasem într-o zonă populată și deci aveam parte de încurajări. Cea mai simpatică a fost o doamnă de pe margine care a strigat “Romania! Hey, I was there!” (apropo de asta, mi s-a părut destul de curios că cei mai mulți dintre sud-africanii cu care am stat de vorbă și le-am spus că sunt din România, au părut să știe că există și pe unde se află).

twooceans6

twooceans7

twooceans8

După alți câțiva kilometri am dat peste celălalt ocean (tehnic vorbind e cam același, dar n-are sens să mă lansez în explicații). Se făcuse cald și eram obosit, dar n-aveam de ales. Mă mai opream pentru câte o poză, mai salutam lumea, așa că la un moment dat am ajuns și la 42,2 km, la Hout Bay. Nu știam însă că pe la km 44 urma marea urcare pe Constantia Nek. Și când zic urcare, chiar urcare înseamană, încât am fost nevoit să trec pe modul “mers” pentru vreo 2 km. Oricum nu alerga nimeni în jurul meu. Mă mai distram citind panourile puse de organizatori, dar simțeam din plin oboseala.

twooceans12

Partea bună este că apoi a urmat doar coborâre și plat. Vânam zonele cu umbră, pentru că soarele ardea din ce în ce mai rău (noroc cu crema de protecție solară). Ultimii kilometri au fost destul de chinuitori. Mi se terminaseră gelurile și îmi era foame. Obosit, dar nu epuizat am trecut linia de finiș în 5:30:31, pe terenul amenajat în campusul Universității din Cape Town. Aveam picioarele beton și au început clasicele dureri.

twooceans10

Așadar, am făcut și botezul ultramaratonului.

Ziceam eu că nu voi mai face niciodată, dar probabil că se va mai întâmpla. Nu pot să zic că le voi căuta, dar dacă se va nimeri, probabil că nu mă voi feri.

Am primit o medalie foarte frumoasă, care acum completează colecția.

twooceans11

Este într-adevăr un concurs frumos, care merită alergat. Merită în special pentru că odată ajuns în Cape Town ai atât de multe lucruri interesante de făcut și de văzut, iar despre asta îmi propun să vă povestesc cât de curând.

twooceans9

14 Like

Acest articol a fost vizualizat de 2.067 ori.

Related Posts

Comments (2)

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *