Maratonul Roma 2014 – 3:20:21 (nou PB)

Mar 28, 2014 | 7 comments | 2014, Ro Club Maraton, alergare, maraton, record, roma

Maratonul Roma a fost al 26-lea maraton alergat până acum.

Profit de ocazie să mă laud că am intrat într-un club destul de exclusivist “Club 25” – presupune să ai 25 de maratoane alergate, dintre care minim 2 în România. Suntem doar câțiva în țară, dar cred că numărul va crește din ce în ce mai mult, ținând cont de apetitul în creștere al românilor pentru alergare.

În anul 2010 alergam la Roma maratonul numărul 9, terminând în 3:48:19. Nu credeam că mă voi întoarce atât de curând la acest concurs, pentru simplul motiv că îmi place să încerc experiențe noi. Am hotărât să merg la acest maraton pentru că se forma un grup tot mai mare din România, în special mulțumită acțiunii inițiate de Ro Club Maraton, prin Gabriel Solomon, dar și pentru că Roma este o destinație mult mai accesibilă decât altele. Prin club s-au înscris la acest concurs peste 80 de alergători din toată țara, însă în afara acestora s-au înscris mulți și individual, așa că la un moment dat am intrat în Top 10 națiuni la Maratona di Roma, ceea ce este o premieră și cred că ar trebui să se știe asta.

maratonul-roma-2

Nu mă pot abține de la o glumă cam nesărată: cred că în acel weekend, numărul românilor veniți să alerge și să viziteze l-a depășit pe al celor veniți la “produs” (și nu spun asta doar pentru efect artistic, ci pe baza a ceea ce am văzut prin Roma în zilele cât am stat acolo…). Sau poate că sunt eu cârcotaș…

Așadar, cu obiectivul stabilit, m-am apucat de antrenamente. A fost de departe cel mai bine pregătit concurs de până acum. Mi-am propus să mă țin de un program strict de antrenament, așa cum nu făcusem niciodată până acum. Asta a fost prima mea “rezoluție” pe 2014. Mi-am pus pe hârtie un program de antrenament și mi-am promis că o să mă țin de el (cu o marjă de 10%, pentru că niciodată nu știm ce o să se întâmple, mai ales iarna, început de an etc.). Nu îmi vine nici mie să cred, însă în cea mai mare parte am reușit.

Ce a însemnat acest program de antrenament? În principiu, 6 zile de antrenament pe săptămână – 4 zile de alergare, 2 de cross training, cu creștere progresivă a volumului. Am avut la dispoziție 11 săptămâni. Aș putea să o adaug și pe a 12-a (prima din an), în care am alergat destul de mult, în special datorită long run-ului de pe 1 ianuarie. Intru puțin în detalii, pentru că mai mulți prieteni m-au rugat să le povestesc, așa că le răspund tuturor odată. Ca structură, programul de antrenament a arătat așa:

Luni –  cross training – mergeam la clasa de Metabolic la Word Class – este un antrenament în care se lucrează cu greutatea corpului, foarte intens. Este ceva care trece peste tine ca o furtună, nici nu știi ce te-a lovit 😀 De obicei venea după long run-ul de duminică, așa că simțeam că îmi crapă mușchii coapselor la fandări și sărituri. Dar senzația de după este minunată.

Marți – 13-15 km eventual cu intervale – de obicei mă întâlneam cu Bogdan Nițulescu, prietenul și partenerul meu de antrenamente și ne chinuiam împreună

Miercuri – 18-20 km – medium long run – pace moderat, antrenament de acumulare

Joi – cross training – mergeam la clasa de Body Pump la World Class – acesta este un antrenament cu haltera, în care se lucrează toate grupele importante, câte o melodie pentru fiecare grupă. Nu e foarte intens, însă e solicitant. Îl consider foarte bun pentru tonus general, ținând cont că noi la alergare nu folosim decât o parte dintre mușchi și facem aceleași mișcări, ceea ce nu e deloc ok pentru fitness-ul general.

Vineri – pauză sau recovery – alergare de 8-10 km la un pace mai ușurel. Uneori am făcut și alergări mai lungi, în funcție de situația de moment.

Sâmbătă – pauză sau alergare 10-20 km – a variat destul de mult și în funcție de program

Duminică – long run – 25-35 km – am făcut atâtea antrenamente lungi, cât n-am făcut în viața mea

Pentru mine a fost un program de antrenament solicitant. Pe la sfârșitul lui februarie mă simțeam obosit și îmi era teamă să nu intru în supraantrenament. Nu am fost obișnuit cu atât volum. Doar în februarie am alergat 317 km și am fost de 12 ori la sală. Peste toate acestea, pentru mine începutul de an este o perioadă grea, pentru că am mult de muncă (și sper să fie mereu așa). În fine, prin martie am început să mă simt mai în formă și să privesc cu optimism către maratonul ce se apropia.

Acum câteva vorbe și despre nutriție. Legat de alimente, n-am nicio formulă magică, ci doar am încercat să nu exagerez cu nimic și să mă axez pe alimente generic considerate “sănătoase” – fructe, legume, lactate, ceva carne, ouă, mai ușor cu pâinea și făinoasele, alcool cu moderație (un vin bun din când în când și cam atât), dulciurile evitate cât de mult. Am programul meu de masă care știu că funcționează foarte bine și mă țin de el.

La partea de suplimente nutritive am plusat puțin de această dată: nu mi-a lipsit o porție de concentrat proteic din zer, un complex de vitamine și minerale (ceva special ce am primit la Conferința de Nutriție Sportivă), nelipsitele capsule cu acizi grași esențiali, Argi+ de la Forever (conține oxid nitric și vitamine), un gel de Aloe din când în când, iar în ultima vreme am luat 1 g de vitamina C, pentru că eram înconjurat de oameni cu viroză și mi-era groază să nu mă îmbolnăvesc și eu tocmai în această perioadă. În plus am mai luat și niște picături cu vitamina D, ceva carnitină, CLA, dar nu prea mult timp. Bineînțeles, nu mi-au lipsit băuturile izotonice Hydrate&Perform de la Isostar, pe care le-am avut la toate antrenamentele, gelurile (sunt fanul celor cu cafeină și mai nou al celor de generație nouă, cu consitență lichidă, pe care le consider următorul pas în nutriția pentru anduranță), batoane din când în când, iar în săptămâna dinaintea concursului am făcut încărcarea cu carbohidrați folosind produsul Malto CarboLoading. Probabil că deja am oripilat câțiva cititori care consideră că “se poate alerga și doar cu apă”, că acestea sunt “chimicale care îți distrug organismul” etc. Dragi cititori-alergători, fiecare face propriile alegeri. Dacă vreți să alergați doar cu apă, n-aveți decât. Dacă cineva îmi cere opinia ca nutriționist sportiv, cel mai probabil o să îi recomand și suplimente. Iar ca sportiv, le-am simțit eficiența și necesitatea pe propria piele.

Așadar iata-mă pregătit pentru un nou maraton.

maratonul-roma-1

Am ales să plec sâmbătă, chiar în ziua dinaintea concursului, special pentru a evita tentația de a mă plimba prin oraș. Acele ore de stat în picioare înseamnă secunde sau poate chiar minute în plus. Nu sunt obsedat de timpi și performanțe. Chiar și cu “performanțele” actuale rămân tot un alergător mediocru, însă cred că e important să încercăm măcar să ne autodepășim. Reușim sau nu, nu e cel mai important aspect, însă încercarea contează.

A venit și dimineața concursului. Am plecat împreună cu câțiva colegi de club spre zona de start, aflată lângă Colosseum. La ora 8.15 urma să ne întâlnim cu “armata” de alergători români, pentru o poză de grup. Ne-am adunat o bună parte dintre noi și după câteva poze și celebrul “strigăt” al maratoniștilor români (trademark Ilie Roșu), am pornit spre linia de start. Afară era o vreme superbă, în sensul că începuse să plouă. Deocamdată nu foarte tare, însă pe măsură ce se apropia ora startului ploaia s-a întețit. Aveam un soi de vestă de plastic pe mine, însă destul de ineficientă. Nu știu cum am făcut, dar m-am trezit împreună cu Bogdan rătăciți într-o mare de oameni, aparent așezați în coloana de start. Nici vorbă să mai putem înainta în culoarele pentru timpii noștri. Acum ploua serios.

N-am auzit nimic din ceea ce se întâmpla în față, la linia de start – muzică, numărătoarea inversa, urale etc. Stăteam în ploaie și asteptam să se întâmple ceva. După mult timp (mai exact 8 minute de la start) a început să se miște și zona unde eram noi. Am realizat “oroarea” – eram foarte în spate. Fuckin’ nightmare. M-a cuprins o panică lejeră și vedeam deja cum se duc pe gârlă planurile mele și toată munca investită. N-aveam ce să fac acum, așa că am început să alerg ca un bezmetic printre oameni, făcând slalom printre oameni care ieșiseră la jogging. Curând am văzut pacemakerul de 5 ore. Dezastru.

maratonul-roma-3

Nici nu mai știu cum am reușit să avansez. Am alergat mai mult pe trotuar, am mai împins lumea, m-am strecurat. A fost groaznic. Peste toate astea, pentru că nu am reușit să fac nici măcar un minut de încălzire, primii kilometri i-am alergat cu un ghem în burtă, ca atunci când iei un pumn în plex. Una peste alta, am reușit să depășesc tot mai mulți oameni și să mențin un ritm decent, ba chiar bun, ținând cont că am trecut la semi în 1:35. Era un pace bun, dar în a doua parte am început ușor-ușor să pierd secunde. E clar că traseul de la Roma nu este cel mai potrivit pentru recorduri, fiind foarte întortocheat, cu multe schimbări de direcție, cu mulți kilometri de piatră cubică și aglomerație mare. De-a lungul concursului ne-a plouat în câteva rânduri, însă nu m-a deranjat asta, pentru că dacă nu ar fi fost nor, am fi suferit de cald.

Mi-am urmat strategia de geluri așa cum îmi propusesem, cam la fiecare 7 km câte unul. În plus, înainte de start și la km 25 am luat câte un Isostar EnergyShot (cu aceasta ocazie, imi declar iubirea neconditionata fata de cofeina :D).

N-am prea văzut mulți români pe traseu. Cred că eram prea concentrat să mențin ritmul. Abia pe la km 30 m-am întâlnit cu vreo 3 colegi, și chiar am alergat un timp împreună cu Andrei Gligor, care a reușit o cursă bună, în ciuda unor probleme cu spatele. După km 35 am început să îmi fac calcule. Era clar că ratasem ținta de 3:15, dar măcar sub 3:20 să reușesc. Teoretic, ar fi fost posibil. Mă îngrijora un singur lucru la acel moment: decalajul destul de mare între distanța afișată pe traseu și cea de pe GPS. Deja exista un decalaj de 600 metri, ceea ce e foarte mult. Nu are sens să mai reiau discuția despre precizia GPS-ului, însă atâta timp cât mai mulți oameni obțin aceleași rezultate, eu zic că valoarea este reală.

maratonul-roma-4

La kilometrul 40 așteptam cu nerăbdare ultima stație de hidratare, așa cum se procedează de obicei. Doar că italienii l-au pus la 41… M-a doborât chestia asta. Aș fi dat orice pentru o gură de apă și cred că m-ar fi ajutat să suport mai ușor ultima parte a maratonului. Am tras cât am putut, cu ultimele forțe, vedeam linia de sosire în față, însă n-am reușit să trec sub 3:20.

Timpul final a fost 3:20:21. Este un nou record personal, însă nu așa cum îmi doream. Realitatea este că la 42,2 km aveam cam 3:17 (uite aici inregistrarea). Nu mai contează acum. Eram așa de obosit încât n-am mai avut chef nici măcar să scot stegulețul sau să ridic brațele la linia de sosire. În tot cazul, rezultatul nu e rău: am fost cam în prima zecime în clasamentul general și avut al 7-lea timp între cei peste 100 de români participanți (aici se găsesc rezultatele acestora). În plus am mai învățat niște lecții importante privind strategia de concurs.

Nu știu exact când o să îmi mai încerc forțele, dar probabil că la toamnă. Deocamdată nu vreau să o iau de la cap cu un program intens. Mi-a plăcut această experiență pentru că m-a apropiat puțin de ceea ce înseamnă sport de performanță. Îmi dau seama cât de multă muncă presupune viața de sportiv, de cât de multe elemente depinde succesul și cât de nedrepți suntem noi ăștia “de pe bară” când nu știm să ne apreciem sportivii.

maratonul-roma-5

 

23 Like

Acest articol a fost vizualizat de 4.433 ori.

Related Posts

Comments (7)

  1. Dragos Pirnog
    aprilie 03, 2014

    Felicitari Serban. Foarte bine scris si de mare ajutor pt toata lumea. Eu m-am convins ca nu pot alerga un maraton doar cu apa pe propria piele si ca e nevoie de un efort mai mare si o pregatire intensa pentru maraton.

  2. ne pe
    iunie 11, 2014

    Felicitari, un articol foarte bine scris si foarte util.Ar trebui totusi sa aseze oamenii la linia de start dupa categorii. cine vrea performanta sau sa-si imbunatateasca timpii vs cei care fac asta pentru ca au citit undeva ca miscarea e sanatoasa si vor abandona in primii 5 km . Criteriul de selectie – prezentarea performatelor anterioare. Succes

  3. Serban Damian
    iunie 11, 2014

    Pai asa era organizat startul – pe categorii valorice, insa eu am gresit si m-am trezit prea in spate.
    Multumesc pentru aprecieri.

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *