Maratonul Oslo a fost cel de-al 23-lea maraton pe care l-am alergat …și probabil maratonul care mi-a adus cele mai mari satisfacții sportive până acum.

Am ales să alerg la Oslo în special din dorința de a vizita acest oraș, pentru că altfel maratonul Oslo nu este prea celebru, așa cum sunt altele din zonă – Berlin, Stockholm sau chiar Copenhaga. Nu știu de ce, dar nu se înghesuie lumea, drept dovadă că la maraton au fost vreo 3000 de oameni, spre deosebire de Stockholm unde sunt vreo 20.000.

Îmi plac foarte mult orașele nordice – civilizate, liniștite, curate, elegante. Și, așa cum spune toată lumea (chiar și vesticii), foarte scumpe. Când ajungi acolo trebuie să te pregătești să dai de 2-3 ori mai mulți bani față de România, pe același gen de produse, iar la unele chestii chiar mai mult (de exemplu, un drum cu metroul este 30 coroane, adică vreo 4 euro). Cu toate acestea, merită să vizitezi Oslo, pentru că sunt multe lucruri frumoase de văzut. Dacă aș vrea vreodată să emigrez, cred că m-aș orienta către un astfel de oraș, în care te simți în siguranță (deși dacă ne gândim la Breivik, nebunul ăla care a omorât zeci de oameni…), oamenii arată foarte bine și totul pare foarte așezat.

Maratonul s-a desfășurat pe un traseu alcătuit din 3 bucle – 10 km, 11 km și 21 km, toate trecând prin centrul orașului, lângă Radhus, adică primăria, o clădire pătrățoasă și austeră, dar foarte frumos pictată în interior. Acolo a avut loc și startul, la ora 9,40, pe 21 septembrie. Am plecat spre zona de start împreună cu Victor Ilie, colegul meu de călătorie, tremurând puțin de frig pentru că erau doar vreo 8 grade, însă mie îmi convenea de minune. De mult îmi doream un concurs pe răcoare, pentru că în utima vreme (asta însemnând minim 1 an), am avut parte doar de concursuri pe vreme caldă, ceea ce pe mine mă afectează foarte mult. Aveam așteptări mari de la acest concurs, însă nu spusesem nimănui nimic, pentru că nu știam ce o să se întâmple și prefer să vin cu ceva deja împlinit, decât să vorbesc despre cai verzi pe pereți.

Am luat startul în al doilea val, la 3 minute după primul. Norocul meu a fost că nefiind multă lume, ca la maratoanele foarte mari am reușit să depășesc rapid pe lateral și să îmi găsesc ritmul potrivit. Asta pentru că eu dădusem pe site, în primăvară, un timp final estimat în jur de 4 ore, iar de atunci s-au întâmplat multe. În primul rând am slăbit. M-a apucat la un moment dat și am rezolvat vreo 7 kg. Cum? Nimic altceva decât ceea ce le recomand pacienților mei. După ce s-a întâmplat acest lucru, am constatat cu bucurie că pot să alerg mult mai bine și primul semnal a fost recordul de la Semi București, pe care l-am făcut fără o pregătire specială. Apoi am început să capăt curaj la antrenamente și să trag mai tare. În august am făcut o verificare pe 30 km, pe o șosea la țară, cu diferență de nivel destul de importantă și nu mi-a venit să cred că am terminat in 2 ore și 23 de minute. Când am făcut estimările pentru maraton, am rămas cu gura căscată, pentru că nici nu visam la așa ceva cu câteva luni în urmă. Mai trebuie spus că pe lângă greutatea cea nouă, mai aveam un avantaj – zecile de antrenamente la sală și miliardele de genuflexiuni și fandări pe care le-am făcut la clasele cardio. Așadar, picioare mai puternice și balast mai puțin de cărat.

Iată-mă deci pe prima tură de 10 km, alergând lejer cu un ritm de 4:41/km. Primii 10 km sunt întotdeauna cei mai frumoși, pentru că ești odihnit, te simți bine și te poți bucura. Am constatat că traseul nu este foarte plat, așa cum părea pe hartă – destule pante, ce-i drept nu foarte abrupte, însă oricum suficiente ca să îngreuneze situația. Normal că la început nu au părut cine-știe-ce, însă pe final le-am simțit din plin. Am trecut pe lângă cetatea Akershus, aflată pe un deal la malul mării, apoi pe lângă Operă, o clădire cu arhitectură modernă, prin cartierele moderne ale orașului și apoi înapoi în centru, pe lângă Parlament, pe bulevardul Carl Johans, prin fața Palatului Regal și înapoi în port, în dreptul Primăriei. A doua tură a fost prelungită cu 1 km, însă ce kilometru… o pantă lungă și urâtă, prin spatele Grădinii Botanice, urmată totuși de o coborâre spre traseul anterior. Am terminat prima jumătate de maraton în 1:39, menținând încă o medie foarte bună și având resurse suficiente.

A treia tură a adăugat 10 km spre o altă parte a orașului, din fericire destul de plată… însă cam începuse să iasă soarele. După 30 km eram încă bine, deși media mea urcase puțin, undeva spre 4:47. Oricum, am terminat cei 30 km în 2:22, deci chiar puțin mai bine decât antrenamentul din august. Eram optimist. Nu vroiam totuși să deschid încă șampania, pentru că din experiența maratoanelor anterioare știam că ultimii 10-12 km sunt cei mai grei. Partea bună era că încă nu simțeam oboseală – vorbesc despre acel gen de oboseală grea, care te face să încetinești să nu mai ai niciun chef de alergare. Cred că la asta a contribuit și carboloading-ul pe care l-am făcut de această dată cu un produs profesionist, Malto Carbo Loading de la Isostar, care conține maltodextrină și câteva vitamine (practic sunt 9 plicuri pe care le dizolvi în apă, câte trei pe zi și le consumi între mese – nu au gust și te scapă de bătaia de cap a încărcării cu carbohidrați). În plus, pe durata cursei a mai luat 3 geluri. Interesant, la o stație de hidratare, după kilometrul 30, ne-au dat cafea cu cola, ceea ce mi-a prins foarte bine și mi s-a părut o idee excelentă, mai ales în lumina studiilor care arată cât de eficientă este cofeina ca supliment în sporturile de anduranță.

Practic, până la kilometrul 35 am mers foarte bine, mai ales din punct de vedere psihic. Pe la kilometrul 36, pe acea pantă lungă am simțit că am plumb în picioare și m-am panicat. A fost un mic ziduleț și am parcurs acel kilometru în 6 minute. Mi-am mobilizat destul de greu resursele. Știam că dacă clachez acolo, o să stric tot ce am construit până atunci. Am reușit să mă redresez pe coborâre și mi-am revenit atât fizic, cât și psihic. Ultimii kilometri i-am simțit destul de intens, însă am reușit să alerg onorabil.

Am sprintat cât am putut pe ultima linie lungă, astfel încât să mă asigur că voi termina sub 3:25, așa că timpul meu final a fost 3:24:42.

Media pe kilometru a fost de 4:51. Îmi propusesem 4:44, ceea ce m-ar fi dus sub 3 ore 20, dar aș mânia pe Dumnezeu să spun că nu sunt mulțumit de acest rezultat, ținând cont că recordul meu anterior era 3:44:04, făcut la Paris în 2009, iar de atunci am alergat maratoanele în jur de 4 ore, ba chiar uneori mai mult.

Îmi dau seama că pentru mulți dintre cei care mă cunosc, acest salt pare ireal și probabil câțiva m-au suspectat că am trișat cumva… N-aș face asta niciodată, este absurd să trișezi atunci când singurul împotriva căruia concurezi ești chiar tu.

Sunt foarte fericit pentru acest rezultat, uneori nu îmi vine nici mie să cred. Cu doar câteva luni în urmă mă gândeam că poate vreodată o să cobor și eu sub 3:40, iar 3:30 mi se părea ceva SF. Acum îndrăznesc să mă gândesc chiar la mai bine, dar am suficientă experiență încât să realizez că nu voi mai putea face salturi prea mari. Tot ce îmi doresc este să pot alerga în continuare și atât. Restul sunt detalii.

Spliturile de pe siteul oficial

La final, va las cu cateva imagini de la Oslo (click pe imagine pentru a o mari)