Bursita iliopsoasului – din placerile vietii de alergator

Iun 20, 2013 | 13 comments | alergare, bursita, iliospoas

Sa va povestesc cu ce m-am mai distrat in ultima vreme.

De fapt, scopul acestui articol oarecum fara legatura cu ce scriu eu de obicei este acela de a va atrage atentia asupra pericolelor ingrozitoare la care va supuneti daca faceti sporturi extreme, asa cum este alergarea si/sau mersul la sala, la clase cardio. Pentru ca de la una dintre aceste activitati m-am molipsit cu ceea ce se numeste bursita iliopsoasului, afectiune despre care recunosc ca nu auzisem pana acum. Da, stiam ce inseamna „bursita” si da, stiam exact unde se afla muschiul iliopsoas. Insa nici prin cap nu mi-a trecut ca durerea persistenta cu care traiesc de cateva luni se datoreaza acestei probleme medicale.

Realitatea este ca atunci cand faci sport la un nivel ceva mai sus de cel recreativ, te lovesti de tot felul de probleme mai mari sau mai mici. De-a lungul anilor am avut tot felul de dureri, inflamatii, traumatisme, intinderi. Partea buna este ca n-au fost atat de grave incat sa imi afecteze starea de sanatate pe termen lung. Inflamatiile diverselor parti moi, prin asta intelegand muschi, ligamente, tendoane, burse, periost, sunt foarte frecvente la cei care practica sporturi cu miscari repetitive, asa cum este si alergarea.

In urma cu ceva timp am inceput sa simt o durere la baza coapsei, in zona inghinala si spre sold. Nu i-am dat importanta. Intre timp, a mai intervenit un eveniment neplacut in viata mea – am cazut de pe un scaun. Cert e ca durerea s-a accentuat cu timpul, cu sau fara legatura cu acel accident. Partea proasta este ca la un moment dat am inceput sa ma ingrijorez, pentru ca nu mi-am mai adus aminte bine daca durerea a aparut inainte sau dupa accident. O durere care apare dupa un traumatism acut are sanse mai mari sa fie mai grava si mai urgenta decat una oarecare, datorata suprasolicitarii.

Asa ca m-am decis (dupa n-spe antrenamente facute cu dureri si 2 semimaratoane alergate in conditii de concurs… da, stiu, nu sunt un exemplu bun, voi sa nu faceti ca mine) sa merg in sfarsit la un amic specialist in medicina sportiva si sa ii cer parerea avizata. El mi-a spus ca ar putea fi multe cauze ale durerii in zona respectiva si daca vreau sa aflu rapid, solutia ar fi un RMN (bineinteles, se poate merge si pe radiografie + ecografie musculara, insa exista sanse sa nu se vada nimic si intrebarea sa ramana). Asa ca am mers sa fac un RMN, cu emotiile de rigoare, pentru ca nu puteam sa nu ma gandesc la varianta in care ar fi descoperit ceva grav, care m-ar fi putut tine departe de sport.

RMN-ul este o experienta interesanta, zgomotoasa si claustrofobizanta. Insa transeaza problema. In cazul meu aratat ca exista o lama de lichid la nivelul bursei iliopsoasului, adica in zona in care acest muschi se insera pe femur.

Bursa este un sac cu lichid care protejeaza capetele articulare ale oaselor si se suprapune muschilor sau intre oase si tendoane, piele. Acesti saci sinoviali sunt plini cu o cantitate minima de lichid pentru a facilita miscarea in timpul contractiei musculare. Bursele profunde, cum sunt cele subacromiale sau ale iliopsoasului sunt localizate in fascie. Oamenii au aproximativ 160 de burse.

Bursita este inflamatia bursei determinata de uzajul repetitiv, trauma, infectie sau boli inflamatorii sistemice.

Bursa iliopsoasului, cea mai mare din corp, se afla intre tendonul iliopsoasului si trohanterul mic, extinzindu-se peste muschiul iliac. Bursita iliopsoasului este asociata cu patologia coapsei: artrita reumatoida, osteoartrita sau leziuni recreationale in alergat. Durerea iradiaza pe fata anteromediala a coapsei pina la genunchi si este mai intensa in extensie, adductie si rotatia interna a coapsei. Tipic durerea se agraveaza in citeva saptamini sau luni, si este unicul simptom prezent. Sensibilitatea apare sub ligamentul inghinal si lateral de artera femurala.

Descrierea mi se potriveste perfect, iar RMN-ul a aratat exact locul unde este problema.

De ce povestesc toate aceste lucruri – pentru ca ar putea fi utile vreunui coleg alergator, nu neaparat ca sa se autodiagnosticheze, ci ca sa afle ca exista astfel de probleme, ca se pot descoperi cu ajutorul unui specialist si ca necesita atentie.

Tratamentul este destul de nesatisfacator, in sensul ca oricare dintre noi ar vrea sa ia 3 zile cate o pastila, sau sa unga cu crema de galbenele (zic si eu…) si durerea sa treaca instant. Doar ca nu se intampla asa. Aceste inflamatii dureaza mult si se vindeca destul de greu. In primul rand trebuie sa le lasi sa se vindece, deci e nevoie de repaus… Asta e cel mai scarbos aspect. Nu sunt un exemplu bun la acest capitol.

Daca nu te opresti exista mai multe riscuri: sa se prelungeasca durata de vindecare, sa faci antrenamente de proasta calitate, sa dezvolti probleme in alte zone (te doare in soldul drept, asa ca vei calca prost pe genunchiul stang… dau un exemplu), sau mai rau, sa comprime vena femurala, nervul femural si alte chestiuni in zona. In afara de repaus, este indicata crioterapia, adica sa pui gheata pe zona respectiva. Se mai face tratament local si sistemic cu antiinflamatoare nesteroidiene si steroidiene. Deci pe scurt: repaus, gheata si antiinflamatoare (de preferat la indicatia unui medic).

35 Like

Acest articol a fost vizualizat de 19.666 ori.

Related Posts

Comments (13)

  1. Lutyk
    iunie 21, 2013

    Insanatosire grabnica

  2. Rodica
    mai 22, 2014

    Buna ziua, mi-a retinut atentia, in timp ce cautam pe net muschiul psoas-iliac articolul Dvs. si l-am citit atent.
    Cu siguranta veti obtine o rezolvare rapida si integrala a problemei cu terapie Bowen.
    Cu un gand bun,
    Rodica N

  3. Serban Damian
    mai 22, 2014

    Multumesc. Intre timp mi-a trecut de la sine.

  4. Tatiana
    iulie 29, 2014

    Buna ziua,

    Ma confrunt cu o problema asemanatoare cu a dvs de la sfarsitul anului trecut. In urma unor ore la sala de sport (cycling) mi-a aparut o durere inghinala in partea stanga,
    au urmat o serie de vizite la cabinetele medicale (medic generalist/ ginecolog/ reumatolog/ chirurg/ ortoped) si o serie de analize medicale, rezultatele acestora fiind ok.

    Sigurul medic care a mentionat ca si diagnostic cat de cat apropiat cu cel al dvs a fost medicul chirurg care mi-a recomandat sa fac CT de bazin. in cazul in care durerea se accentueza. Urmeaza sa fac acesta analiza avand in vedere ca durerea persista , chiar s-a accentuat.

    Imi puteti spune, va rog, in cazul dvs. ce perioada a persistat durerea?
    Multumesc mul!

  5. Serban Damian
    iulie 29, 2014

    Buna,

    Am avut dureri cateva luni de zile. Nu imi amintesc exact, dar cred ca in jur de jumatate de an.
    Parerea mea este ca ar trebui sa faci RMN, nu CT, pentru ca e mai sensibil in identificarea leziunilor de parti moi.

    Iti doresc succes si sa iti treaca repede!

  6. Marius MĂDEA
    iunie 12, 2015

    Super articolul!
    De o lună de zile mă confrunt cu aceeași problemă și cu același simptome.
    Azi am fost la un ortoped care m-a diagnosticat cu simdrom muschi iliopsoas. In plus din ce mi-a spus in urma consultului se pare că și digestia este o cauză. Acest mușchi este legat de intestine și preia toxinele de la ele. Se pare că remediul pote consta și prin ședințe de osteopatie combinate cu regim alimentar.

  7. catalin
    august 03, 2016

    Foarte clar articolul,
    Eu am aceasta problema de vreo 8 ani, Nici un doctor nu i -a dat de capat, nici un RMN de la noi. In iarna am fost la ACIBADEM(in Turcia, stie toata lumea) si am facut un RMN total 3T. Sunt intr-adevar niste profesionisti cei de acolo. Mi au gasit aceasta bursita , care la noi nu au gasit-o zeci de doctori(sincer nu m am dus la cei cu competenta sportiva,pentru ca nu sunt sportiv). Acum insa incerc sa ajung la un specialist care ma poate ajuta cu tratamentul. Tot ce spui in acest articol este adevarat, pana si durerea este exact cum ai descris-o.
    Sanatate multa!

  8. Serban Damian
    august 03, 2016

    Ma bucur ca a fost de folos articolul. Iti doresc recuperare rapida si fara urmari!

  9. Elena
    august 10, 2016

    Buna! As dori sa stiu daca ati sesizat si o modificare la palpare, gen umflatura chiar in zona psoas major si minor! Ma confrunt de trei saptamani cu doua zone mai proeminente de prox. 10 cm fiecare pe coapsa chiar in zona acestor muschi, precizez ca nu sunt durereoase si au devenit vizibile intr-un timp foarte scurt! Nu practic nici un sport! Ca ar putea fi? M-am programat la medicul de famile de aici din Irlanda, dureaza cam 2 saptamani! Multumesc

  10. Serban Damian
    august 11, 2016

    La mine nu a fost nicio modificare vizibila, doar durere locala.

  11. Eugen
    octombrie 16, 2016

    Buna ziua . Multumesc pentru articol,am aflat ce banuiam ,m-am linistit . Imi puteti spune daca inotul imi afecteza afectiunea…sau prelungeste vindecarea ? …precizez ca nu simt vreun discomfort cand inot ….doar in timp ce pasesc simt durerea…sper sa nu dureze refacerea luni de zile din cauza inotului. Va multumesc !

  12. Serban Damian
    octombrie 17, 2016

    Nu stiu sigur, insa nu cred ca inotul ar putea afecta in vreun fel, pentru ca este cu totul alta miscare.

  13. Barbu Mirel
    ianuarie 03, 2017

    Bună seara! Am 18 ani și ma lupt cu aceasta durere de aproape 2 ani. Ea nu apare zilnic dar nu este nici insuportabilă, nu am treaba când alerg dar uneori când e frig parca ma înțeapă cu ace cineva. Există tratament pentru această durere. Precizez ca vara uneori ma doare dar acum iarna imediat ce dau de frig și stau cate 2-3 ore pe afara încep durerile când intru la căldură

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *