Câţiva alergători, colegi de club şi prieteni s-au gândit că am tocit destul asfaltul din parcuri şi am inspirat suficiente gaze de eşapament în oraş, aşa că e timpul să mergem la pădure să luam o gură de oxigen. Concursul s-a numit sugestiv (şi destul de predictibil) Forest Run, fiind primul dintr-o serie ce va viza alergări prin pădurile din jurul Bucureştiului (dacă am înţeles eu bine…).

Acest prim semimaraton s-a desfăşurat în pădurea Cernica, la 1 km de Mânăstirea Cernica, cu start exact lângă parcul de distracţii Cernica (aşezat total neispirat exact lângă şosea). Au existat 2 probe – semimaraton şi cros de 6,5 km. M-am înscris la semi, pentru că se potrivea foarte bine programului meu de antrenament. Cred că organizatorii au avut ceva emoţii legate de vreme, ţinând cont că în săptămâna de dinainte a nins şi au fost temperaturi negative, însă în ziua concursului vremea a fost excelentă, ajungând la prânz până spre 15 grade.

Îmi plac astfel de evenimente micuţe pentru că adună mai mult sau mai puţin aceeaşi oameni, deci este o ocazie bună de revedere şi socializare. Trebuie spus că nici partea sportivă nu a fost deloc neglijabilă, pentru că alergarea de trail este mult mai dificilă decât cea de şosea.

Am plecat în cursă fără vreun obiectiv anume legat de timp, pentru că la trail nu ştii niciodată ce te aşteaptă. Practic am dat 4 ture de 5 km şi am avut 2 bucăţi de 750 metri de la şi până la start/sosire. Traseul mi s-a părut solicitant, destul de tehnic, cu multe gropi, şanţuri, bălţi, noroaie, frunze, crengi etc. Tot timpul trebuia să fii atent unde pui piciorul. M-a obosit destul de mult jocul stânga-dreapta necesar pentru a evita obstacolele. M-am înnoroit destul de tare, însă în linii mari a fost alergabil. Pădurea nu e prea frumoasă în perioada asta când abia se pregătesc mugurii frunzelor să apară, însă cred că peste câteva săptămâni va fi foarte plăcut să te plimbi pe acolo. Am avut de trecut şi un şanţ destul de adânc, dar care nu a pus probleme. Per total o alergare destul de monotonă, însă nu plictisitoare, pentru că aşa cum spuneam, solicitările erau la tot pasul.

Am terminat cu un banal 1:56:56, însă în condiţiile date sunt ok cu acest timp.

La festivitatea de premiere am fost luat prin surprindere de către organizatori, care au considerat că e cazul să îmi recunoască şi mie cineva, în sfârşit, meritele ca promotor al sportului şi stilului de viaţă sănătos, motiv pentru care am primit o diplomă 😀 Thanks, guys! Aşa cum spuneam acolo, am de gând să mai fac asta încă vreo 100 de ani, deci mai păstraţi o diplomă.

Una peste alta, a fost o cale plăcută de a petrece o dimineaţă de weekend. Când va fi timpul mai frumos şi mai uscat pe jos, merită venit şi cu familia, aşa ca o evadare dintre betoane. Aşteptăm ediţiile următoare.