Sambata am decis sa schimb putin registrul obisnuit si sa particip la un concurs cu totul aparte (cel putin fata de ceea ce eram eu obisnuit) – Apollo’s Day. Aflasem despre el cu cateva saptamani in urma, ba chiar am devenit parteneri prin Ro Club Maraton, insa abia pe joi mi-am luat inima in dinti sa ma inscriu. Mi-a dat curaj faptul ca de aproape un an de zile merg in mod regulat la clase de group fitness – strenght cardio, step&tone si body pump. Toate aceste tipuri de antrenament sunt foarte solicitante si iti pun la treaba toti muschii, asa cum nici alergarea nu o face si nici macar antrenamentul clasic la sala. Chiar nu stiu de ce nu se inscriu mai multi baieti la astfel de ore, pentru ca nu sunt deloc doar “pentru fete’. Daca lucrezi intens, solicitarea este foarte mare. Cel putin la body pump, unde se lucreaza cu haltera, poti sa o incarci atat cat vrei (si poti)… si e al naibii de greu sa faci 4-5 minute de genuflexiuni continuu cu 30-40 kg in spate.

Asa ca nu m-am dus chiar ca berbecul la Apollo’s Day. Concursul a fost organizat de Boot Camp Romania, o echipa de antrenori decisi sa scoata untul din corporatisti (in cadrul teambuilding-urilor pe care ei le organizeaza), dar si din oameni ceva mai antrenati, decisi sa isi incerce fortele intr-o competitie foarte intensa.

Spre bucuria mea nu am fost singurul din club care a concurat – Florin Simion si Liviu Dan erau deja inscrisi, iar Victor Vlad a venit sa ne faca galerie, dar nu s-a putut abtine si s-a inscris si el la fata locului (i-am si zis inainte de concurs, ca daca va castiga si aici, eu nu mai vorbesc cu el 😀 – glumesc desigur, Victor este un sportiv deosebit, care la cei 50 de ani ai lui, sta pe podium permanent, atat la curse scurte, cat si la cele lungi).

Inaintea startului ni s-a facut instructajul – am aflat ca trebuie sa facem o multime de exercitii de forta, rezistenta, agilitate, izometrie etc. Practic o testare complexa a conditiei fizice, ceea ce prespune antrenament diversificat, adica exact ce ar trebui sa facem fiecare dintre noi. Am mai spus-o si o sa o spun in continuare – imi place foarte mult alergarea, mai ales cea pe distante lungi, dar daca te limitezi la a face doar asa ceva, esti foarte departe de a fi in forma cu adevarat. In toate cartile de specialitate o sa gasesti capitole despre importanta cross training-ului pentru alergatori, insa realitatea este ca prea putini ii dau atentie.

Prima surpriza nu s-a lasat prea mult asteptata. Organizatorii s-au gandit sa echilibreze putin sansele si sa nu inceapa direct cu alergarea, pentru ca ar fi fost evident ca cei antrenati preponderent pe alergare ar fi ajuns primii la zona urmatoare. Asa ca n-am asezat frumusel in pozitia “scandurica” (plank, in limbaj tehnic), adica cu sprijin pe antebrate si picioare. Statul in plank este un exercitiu foarte util, pentru ca iti pune la treaba toata musculatura corpului, cu preponderenta pe cea a zonei mediane (core). Il recomand tuturor alergatorilor, pentru ca o musculatura lombara si abdominala puternica inseamna echilibru mai bun si riscuri mai mici de accidentare. Doar ca noi a trebuit sa facem 100 de ridicari din scandurica in pozitie de flotare. Stiam exercitiul de la sala, insa acolo facem vreo 20 de repetari. Am inceput voiniceste si la inceput a mers bine, insa apoi parca ma miscam in gelatina. Nici nu ajunsesem la jumatate, ca deja primii au anuntat ca au terminat si au plecat la alergare. Mai sa fie! S-au auzit voci care au protestat ca nu se poate sa fi facut corect 100 de bucati in timp asa scurt…

Am terminat si noi ridicarile si am pornit la alergare. Mi-a luat mai mult de 2 km sa imi reglez cat de cat respiratia si bataile inimii. Cred ca aveam puls 200. A trebuit sa alergam 1,5 ture de parc, adica vreo 5 km. Victor s-a dus mult inainte, in stilul lui de mare campion, iar eu am ramas la un ritm in care incercam sa respir normal. A fost o senzatie total aiurea, pentru ca nici la crosuri nu patesc asa. Probabil ca trecerea de la pozitia orizontala la cea verticala a fost prea brusca.

A doua surpriza a fost cursa taras sau in 4 labe pe sub benzi. In afara ca m-am murdarit, nu mi s-a parut prea dificil. Evident, puteai sa te misti ca o molusca, dar nu era in interesul tau. Ideea la acest gen de concurs este sa parcurgi traseul cat mai repede, dar si sa bifezi cat mai multe posturi de lucru. La final, chiar daca ajungeai primul dar cineva din spatele tau avea mai multe posturi bifate (prin asta intelegand numar de repetari intr-un timp dat sau sa nu te opresti un timp dat), era declarat invingator cel din urma ta. Este deci un concurs tactic, pentru ca degeaba te grabesti daca nu iti dozezi bine efortul si nu reusesti sa faci bine un exercitiu.

Dupa taras am avut de parcurs o bucata destul de serioasa in mersul piticului. N-a fost deloc usor, dar m-am descurcat. Treaba era ca trebuia chiar sa stai in pozitia piticului, nu sa mergi aplecat. Pe pamant umed si denivelat, nu e chiar floare la ureche.

Si am ajuns la multipostul 1. De aici incepea adevarata distractie tip “boot camp”. Primul exercitiu a fost “coreene’, adica culcat la pamant, apoi te ridici si atingi palmele deasupra capului. N-am reusit sa fac numarul necesar in timpul dat… Nu stiu exact cate trebuia sa fac, dar se pare ca nu m-am grabit suficient. Trebuia sa schimbam la 40 de secunde. O tipa tzipa de mama focului dintr-o laterala “schimbaaaaa!”, dar lumea era cam dezorientata din cate am observat. Apoi am avut 40 de secunde de scandurica, rezolvate fara probleme, impins sticle cu nisip deasupra capului 40 de secunde – fara probleme, pozitia calaretului tot 40 de secunde – no problemo, abdomene cu mana la siret – fara probleme, sarituri in anvelopa – aici n-am reusit sa fac numarul necesar, ba chiar am calcat stramb si era sa iasa urat, flexia bratelor cu sacul (cred ca 20 kg) – m-am chinuit putin dar le-am rezolvat (30 repetari parca), jumping jack – rezolvate si in final flotari – aici am clacat, in sensul ca n-am reusit sa fac numarul necesar. Deci la multipostul 1 nu mi-am luat semnul pe bratara.

Dupa ce am scapat de prima zona de chin, a trebuit sa mai alergam jumatate de parc, sa urcam o panta, iar sa alergam pana in Parcul Lumea Copiilor, unde ne asteptau noi instructori, cu noi forme de tortura. Prima s-a numit “sarituri marinaresti” – adica sa faci sarituri pe loc, din pozitie de genuflexiune, cu desprindere de la sol. 100 bucati. La final abia mai reuseam sa ma tin pe picioare. Au urmat “polonezele”, adica un soi de box cu bratele paraele cu solul si joc de picioare. 5 minute de dat din maini si picioare. Macar aici mi-am luat liniutele. La zona urmatoare am avut de facut 100 de “scandurici” cu tras de genunchi la umar – 50 pe fiecare parte. Greu al naibii… Dar m-am descurcat… oarecum.

Zona 5 a fost ceva mai “domestica”, adica cu exercitii mai cunoscute, insa deloc usoare – genuflexiuni, abdomene, flotari, ramat cu un sac tactic, triceps cu un sac ciudat, ridicari cu kettlebell, iar flotari, iar abdomene. La cateva m-am descurcat, la altele nu (asta insemnand ca nu am facut numarul necesar de repetari in timpul oferit). Am plecat de acolo pe trei carari.

Apoi am dat din brate la niste franghii. Se citeste incantarea pe fatza mea… Ideea era sa stai in pozitie de geno si sa faci valuri cu ditamai franghioaiele. Deloc usor, mai ales daca nu ai facut niciodata.

Urmatoarea zona m-a ucis psihologic. Cica “flotari cu saci tactici”. Mai exact trebuia ca in timp de 5 minute sa facem 20 de repetari in felul urmator – se ia un sac tactic de 40 kg, se ridica deasupra capului, se da cu el de pamant (se bleastema momentul in care te-ai inscris…), faci o flotare si tot asa. Recunosc cinstit ca am spus “pas”. Eram deja foarte obosit, asa ca ideea de urni de 20 de ori un sac de 40 kg a fost prea mult pentru mine. Daca era o haltera, poate ma bagam. Insa mi-a fost teama ca sub influenta oboselii sa nu fac vreo miscare gresita si sa imi rup ceva… O sa ma uit la sala sa vad daca au nebunii d-astea de saci si poate o sa ma antrenez special. Cred ca e un exercitiu grozav, insa fara pregatire… Ma uitam la colegii de suferinta care isi dadeau sufletul pe acolo… Bravo lor! Este totusi un exercitiu inegal, pentru ca una este sa ai 65 kg si altceva 90 kg. Se vedea ca multi dintre concurenti sunt oameni care merg la sala la modul serios.  Dupa acest exerctiu a urmat altul care m-a pus in dificultate, anume TRX. Aici trebuia sa bagi picioarele in niste chingi si sa “pedalezi” in aer cateva minute. N-am mai facut niciodata pana acum, asa ca n-am reusit sa imi pun cum trebuie chingile, n-am stiut cum trebuie sa stau si in consecinta a trebuit sa renunt, pentru ca nu imi iesea deloc miscarea. Acum cand ma uit la poze cu altii, imi dau seama ca nu era deloc complicat (desi probabil greu sa stai cu sprijin in maini si sa dai din picioare minute in sir).

La final am facut “mersul soparlei” pe un teren cu nisip. Cu asta a luat sfarsit tot chinul. Ma gandesc in ce forma fizica de exceptie sunt cei care au reusit sa parcurga tot traseul si sa se incadreze in timp.

Ca organizare cred ca este loc de mai bine. Fiind totusi prima editie, trecem peste anumite aspecte. Senzatia mea este ca s-a trisat destul de mult, voit sau nu. Nu cred ca o persoana poate sa monitorizeze corect 3-4 concurenti odata, numarandu-le toate repetarile. Nu stiu ce vor face cand vor fi sute de concurenti, dar nu e treaba mea. La multiposturi nu exista o comunicare eficienta intre arbitrii “de linie” si cel “central”, care iti dadea sau nu ok-ul. La unul dintre multiposturi as fi putut foarte usor sa imi iau o liniuta suplimentara pe bratara, dar n-am vrut sa trisez. In clasament apar ca “abandonat”, asta pentru ca mi-am luat o linie rosie la TRX. Nu imi dau seama daca trebuia sau nu sa fiu descalificat pentru asta. De ce nu am fost descalificat de la exercitiul cu greutatile de 40 kg? Ar fi fost util un regulament mai clar, afisat pe site. Daca cumva cineva din organizare citeste lucrurile acestea, sper sa inteleaga ca este un feedback binevoitor, in speranta ca vor fi din ce in ce mai eficienti in organizare. Departe de mine orice gand de a denigra eforturile unor persoane care fac ceva pentru a promova miscarea si sanatatea.

A, sa nu uit, mi-ar fi placut o amintire de la acest concurs – un tricou, o medalie de participare… Stiu ca in 40 de lei e greu sa oferi prea mult, insa eu sunt din categoria celor care sunt dispusi sa plateasca putin mai mult, pentru a primi ceva in plus (asta apropo de interminabila discutie despre taxele la concursurile de alergare, de pe forumul maraton.info.ro – precizare pentru colegii alergatori care poate citesc povestea asta: la Apollo’s Day taxa a fost de 40 lei si am primit de banii acestia concursul in sine, apa pe traseu si o diploma la final; sunt sigur ca daca se intampla asta la un concurs de alergare ar fi urlat foarte multi ca de ce nu si tricou si medalie si izotonic si chip-uri si numere de concurs… iar daca taxa era 100 lei si se oferau toate acestea, ar fi urlat altii ca de ce e asa scump, ca ei nu au nevoie de tricou, medalie etc etc. E clar ca nu poti sa multumesti pe toata lumea, orice ai face vreodata.)

Aici echipa de soc de la Ro Club Maraton, impreuna cu o domnisoara de la organizare. N-are rost sa mai spun ca eram varza toti 😀

Duminica, a doua zi dupa concurs, aveam in plan un long run, asa ca am alergat 31 km in IOR impreuna cu un prieten. Cred ca mi-a scos si mama acidului lactic din muschi. In mod normal ar fi trebuit sa ma odihnesc, insa mai am o luna pana la primul maraton din an si trebuie sa imi fac macar alergarile lungi.

Concluzia despre Apollo’s Day – mai vreau!!! Nu conteaza ca nu ma pot apropia de performantele celor care ajung pe podium – deja sunt obisnuit cu asta de la alergare… Important este sa participi si sa incerci sa fii mai bun de la un concurs la altul.

Pozele apartin organizatorilor, si au fost publicate pe Facebook.