Pacemaker la Bucharest International Marathon 2012

oct. 09, 2012 | 1 comment | Bucuresti, Ro Club Maraton, maraton, pacemaker

La prima ediţie a Maratonului Internaţional Bucureşti am alergat la ştafetă. Următoarele trei ediţii am alergat semimaraton. Şi probabil că şi anul acesta aş fi alergat tot semi dacă nu punea în practică Gabriel Solomon ideea de a avea pacemakeri la cursa de maraton.

Atunci când a dat prima strigare pe net, n-am reacţionat. Nu vroiam să alerg maraton la doar 1 lună diferenţă faţă de cele 2 din septembrie. Însă ideea mi-a rămas înfiptă în creier şi a început să sape. Era o nouă provocare.

Aşa că la începutul săptămânii am luat decizia de a trece de la semi la maraton, şi nu oricum, ci ca mândru pacemaker la 4:30.

Apoi am început să am oarece emoţii. Atunci când îţi iei un astfel de angajament trebuie să îl duci cu bine la capăt, pentru că unii alergători s-ar putea să se bazeze pe tine ca să termine cursa în timpul propus. Am făcut câteva antrenamente în parc, încercând să alerg cu 6:23 pe km. Acum nu că aş vrea să mă dau vreun Usain Bolt, însă e destul de complicat să menţii un ritm mai lent decât eşti obişnuit în mod normal. Mai ales la început, când corpul este odihnit, tentaţia este să alergi repede.

Partea bună era că alergam câte 2 pacemakeri la fiecare interval, aşa că ne puteam modera reciproc.

Au urmat zilele premergătoare maratonului, care de obicei sunt agitate pentru că prin bunăvoinţa organizatorilor are şi clubul stand în Expo, ceea ce înseamnă un efort de amenajare, apoi petrecut vremea pe acolo. Partea frumoasă e că se perindă multă lume pe la stand şi e o ocazie bună de a revedea prieteni şi de a face alţii noi. În acest an am împărţit standul cu Andrei Gligor şi campania sa, deci animaţia a fost dublă.

În dimineaţa maratonului am deschis ochii pe la ora 5. Îmi venea să mor de ciudă că nu mai pot să dorm, însă mă tot gândeam la ce va urma. Se anunţase o zi foarte călduroasă, adică inamicul numărul 1 al alergării pe distanţe lungi.

În Piaţa Constituţiei era forfotă mare. Timpul a trecut extrem de rapid. La ora 9 ne-am adunat în mijlocul pieţei pentru tradiţionala poză de grup a clubului. Ar fi fost frumos să punem şi imnul clubului, însă nici de această dată nu a fost posibil…

Gabi pregătise baloanele cu heliu, pe care urma să le purtăm ca să fim distinctibili. Din păcate acestea nu erau inscripţionate cu timpul, iar markerul cu care am scris pe ele nu se vedea aproape deloc. Eu îmi făcusem un tricou dedicat evenimentului (mai bine zis o bucată de tricou, pe care apoi mi-a cusut-o Carmen pe tricoul de club). Fiind al 20-lea maraton, m-am gândit să îl dedic fetelor mele.

Toată lumea se îndrepta spre zona de start. Era soare şi incredibil de senin. Nici măcar o urmă de nor pe cer. La ora 9,30 încă era suportabil. Lumea era veselă şi aştepta cu nerăbdare startul. În jurul meu şi al colegului de club şi pacemaking, Daniel Muşat, s-a format un grupuleţ de alergători dorinici că alerge alături de noi pentru a termina în 4:30.

La 9,30 s-a dat startul.

Primii kilometri am alergat puţin mai tare decât trebuia, fiind oarecum luaţi de val. Apoi ne-am intrat în ritm.

Era oarece lume în zona centrală, însă per total aceeaşi lipsă de interes a cetăţenilor pentru eveniment. Să nu mai zic că ne-am luat şi înjurături şi apostrofări (gen “aţi stricat toată distracţia bucureştenilor cu alergarea voastră…”). Lipsă mare de educaţie în ţărişoara asta amărâtă…

Ritmul de 6:23 era absolut lejer pentru mine. Mă simţeam grozav de bine pe primii kilometri. La capătul bulevardului Basarabia mă aştepta Carmen împreună cu fetele şi am fost foarte fericit să le văd pe toate trei.

În grupul nostru era bună-dispoziţie. Oboseala era încă departe. Alergam împreună cu Mircea (costumat în Freddy Mercury), Dinu, Livia, Daniela şi încă vreo câţiva alergători pe care nu îi ştiam. Traseul de anul acesta a fost prelungit la 21 km, aşa că am trecut şi pe lângă National Arena. Chiar mi-a plăcut traseul ales. Probabil dacă se păstra cel vechi cu 4 ture, nu m-aş fi hazardat să alerg tot maratonul, pentru că mi se pare extrem de plictisitor să treci de 4 ori prin aceleaşi locuri.

Traseul MIB-ului mai are o calitate: are destul de multe întoarceri în ac de păr, ceea ce înseamnă că te intersectezi cu alţi alergători mai rapizi şi mai lenţi – o bună ocazie să te saluţi, să primeşti şi să dai încurajări. Ro Club Maraton a avut peste 150 de membri în cursă, aşa că tricourile noastre erau peste tot.

Primul semi l-am trecut împreună cu gaşca cu care pornisem. Toată lumea era ok, încă veselă şi optimistă. Am trecut pe sub poarta de start/finish exact în acelaşi timp cu kenyanul care a câştigat maratonul. Doar că noi mai aveam de dat o tură. În Piaţa Constituţiei era lume destul de multă, inclusiv colegi de la semi care au rămas să ne încurajeze.

Căldura începuse să devină din ce în ce mai greu de suportat. Lumea se rărise pe traseu pentru că mai erau doar cei de la maraton. Spectatorii, şi aşa puţini plecaseră acasă. Noi ţineam cu stricteţe ritmul propus. M-a ajutat foarte mult Garminul meu, altfel nu ştiu cum aş fi putut să ţin ritmul. De asemenea, am primit de la Gabi o braţară de timing foarte utilă (însă din prostia mea nu mi-am pus pe ceas şi timpul total, aşa că trebuia să îl mai întreb pe Daniel sau pe alţii cât e cronometrul, ca să mă verific la diferite distanţe; acum ştiu cum trebuie setat corect ceasul de pacemaker).

Începând cu kilometrul 25 grupul a început să se subţieze. Mi-a părut rău pentru cei lăsaţi în urmă, însă trebuia să ţinem ritmul constant.

La National Arena am avut neplăcuta surpriză să nu mai găsim nicio picătură de apă sau izotonic la punctul de rehidratare. Afară cred că erau vreo 28-30 de grade şi îmi ardea buza după o gură de apă. Am înjurat şi am plecat mai departe. Abia la Piaţa Muncii am găsit apă. Pare o distanţă mică, însă după 30 km nimic nu mai e mic…

Grupul nostru dispăruse complet. Mai rămăsesem eu şi Daniel. Apoi s-au mai lipit de noi vrei 3 alergători.

Pe Calea Victoriei l-am pierdut şi pe Daniel, care cu o zi înainte alergase Maratonul Pietrei Craiului, aşa că era explicabil că s-a resimţit pe final.

Pentru că mai făcusem şi unele încetiniri, nu mai ştiam exact cum stau cu timpul total. Am alergat o bucată ceva mai repede, până am întrebat un alergător cât este cronometrul şi mi-am calculat că pot să revin la 6:23.

Ultimii kilometri nu mai erau veseli nici pentru mine. Caldura era greu de suportat. În plus eram stresat de faptul că aş putea să depăşesc cele 4 ore şi 30 de minute. Am alergat o bucată singur, apoi cu un alergător aflat la primul său maraton. Pe ultimul kilometru am alergat ceva mai tare, ca să fiu sigur că trec la timp. Ceasul arăta 4:29:37 (ulterior mi-am dat seama că trebuie să mai scad un minut pentru timpul net, deci am terminat cam la 4:28:46). În medie am mers cam cu ritmul pe care mi l-am propus. Nu ştiu dacă aş fi alergat mult mai bine în situaţia în care concuram ca “simplu” alergător. Probabil aş fi alergat mai tare pe primul semi şi apoi “muream” pe a doua jumătate, aşa cum au păţit mulţi. Nu a fost o vreme bună de alergare.

Destul de obosit, însă cu medalia de finisher la gât (mare, grea şi frumoasă), am bifat şi al 20-lea maraton.

Nu regret că l-am alergat. Un semi ar fi fost probabil mai adecvat, însă experienţa de pacemaker a fost interesantă şi cred că o voi mai repeta şi la anul care vine.

Multe felicitari organizatorilor MIB, care in fiecare an reusesc sa ne ofere o editie mai buna ca precedenta!

 

Asta e o poza excelenta, pentru care ii multumesc Enonei de la Inima Copiilor. Eram pe ultimii 3km. Fanele ma alergau in plina strada 😀

Spliturile mele (cu cateva exceptii, m-am mentinut in jurul valorii 6:20)

Traseul (2 x 21 km)

Mai multe poze gasiti pe siteul Antoniei, fotograf profesionist (si oficial al Ro Club Maraton).

 

14 Like



Acest articol a fost vizualizat de 1.270 ori.

Related Posts

Comments (1)

  1. Dinu
    octombrie 10, 2012

    multumesc Serban pt treaba excelenta ca pacemaker 🙂
    Cred ca punctul de hidratare lipsa ne-a venit de la hac, probabil nu s-ar fi spart pacegroupul asa brusc daca era problema asta.

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.