Ce mananca sportivii olimpici

aug. 11, 2012 | 0 comments | alimentatie, olimpiada, sportivi

Olimpiada de la Londra este in plina desfasurare. Ne uitam cu admiratie la sportivii diverselor natiuni veniti aici sa castige medalii, sa doboare recorduri si sa arate ca limitele performantelor umane sunt  departe de a fi atinse.

Alimentatia reprezinta o particica din succesul acestor sportivi. Unii oameni au impresia ca regimurile alimentare ale atletilor sunt pline de alimente-minune, combinatii magice, suplimente nutritive cu formule secrete… o incercare de explicatie simplista a performantei, care de fapt este determinata de extrem de multi factori, printre care si alimentatia.

Lucrez cu sportivi de performanta si am putut sa vad in ce consta alimentatia lor. Uneori e mai proasta ca a unui om oarecare, alteori este ok si trebuie doar discret ajustata. Oricum, nu e nimic magic.

In urma cu ceva timp au fost publicate pe siteul Reuters cateva poze facute de un fotograf turc, care a fotografiat inainte de Olimpiada meniurile pe o zi a catorva sportivi turci, tocmai in ideea de a arata ca acestia mananca mancare obisnuita, nu praf de stele.

Nur Tatar, 20 ani, practica Taekwondo si are un regim de aprox. 1500 kcal, pentru ca trebuie sa se mentina in categoria ei de greutate la care concureaza, adica 67 kg.

Regimul ei are mai mult de 50% carbohidrati, proveniti in principal din cereale (pastele fainoase) si in secundar din legume, frunze verzi si fructe (inclusiv sub forma de suc). Proteinele provin din carne (pare a fi vita), oua si branzeturi, iar grasimile din masline, branzeturi si oua. Asadar un meniu echilibrat, pe care l-ar putea consuma foarte bine si o femeie obisnuita, cu activitate fizica medie. In recipientele din stanga se afla probabil vitamine, acizi grasi omaga 3 si poate un concentrat proteic.

Merve Aydin, 22 ani a participat la probele de atletism. La 800 metri s-a accidentat rau, insa a terminat cursa in ciuda durerilor atroce.

Regimul ei aduce un aport caloric de 2500-3000 kcal. Pare sa aiba mai putin carbohidtrati (procentual) decat regimul sportivei dinainte si mai multe proteine. Valoarea calorica este substantial crescuta prin adaugarea la regim a alunelor, fisticului, stafidelor. Nu prea sunt fructe si legume pe aceasta masa, dar e regimul pe o singura zi, asa ca nu ar trebui sa tragem concluzii pripite.

…………..

Elif Jale Yesilirmak, are 26 de ani si este campiona nationala la lupte libere. La Olimpiada nu a reusit sa treaca de calificari. Regimul ei are in jur de 3000 kcal si mi se pare a fi cel mai echilibrat dintre toate. Daca am reduce la o treime cantitatea de nuci, fistic, alune, am mai scadea din paste si orez, atunci ar putea fi un regim ok pentru un om activ, care nu se antreneaza 4-5 ore pe zi asa cum fac sportivii de performanta, ci 4-5 ore pe saptamana.

……..

Fatih Avan, a participat la Olimpiada la aruncarea sulitei. Are 23 de ani, 1,83 m si 90 kg. Nici el nu s-a calificat in finala. Regimul sau este bogat in alimente de origine animala, care ii aduc o cantitate mare de proteine (prea mult, din punctul meu de vedere). Regimul sau aduce 3500 kcal.

…….

Mete Binay, in varsta de 27 de ani a participat la haltere (69 kg, 1,72 m). Se antreneaza cate 4 ore pe zi, 6 zile pe saptamana. La aceasta olimpiada s-a clasat pe locul 6 in aceeasi categorie in care sportivul nostru Razvan Constantin Martin a ocupat locul 3.

Regimul sau depaseste 3500 kcal – din calculele mele, alimentele pe care le are pe masa ajung la 4000-4500 kcal, cu un procent de 18% proteine (adica 200 grame, ceea ce inseamna mai mult de 2 g/kgcorp), 45% carbohidrati si 35 % grasimi.

Daca am reduce cantitatea de carne si am creste cantitatea de cereale si fructe, ar putea fi un regim potrivit pentru cineva care doreste sa isi dezvolte masa musculara (si se antreneaza de 3-4 ori pe saptamana).

Sursa foto: Reuters.com

19 Like

Acest articol a fost vizualizat de 1.530 ori.

Related Posts

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.