Saptamana aceasta am fost invitat la o dezbatere organizata de Institutul Aspen Romania. Acest institut realizeaza periodic intalniri si seminarii pe diverse teme, punand la aceeasi “masa” oameni care ar putea sa faca o schimbare in domeniile lor.

Asa cum scriam si in titlu, dezbaterea din aceasta saptamana a avut ca tema sportul de performanta si sportul de masa. Asadar o tema care ma intereseaza foarte mult, atat ca amator si practicant de sport de masa, cat si ca profesie, aceea de nutritionist sportiv, prin care iau contact cu sportul de performanta (prea rar, din pacate…). Ar mai fi si o zona de mijloc, si ma refer aici la “jobul” meu de presedinte al Ro Club Maraton, care desi este un club de amatori, datorita dezvoltarii sale abrupte m-a fortat sa asimilez rapid meseria de “manager” de organizatie sportiva, ceea ce nu imi propusesem, si pentru care nu aveam nicio pregatire speciala.

Cei trei invitati speciali au fost Valeria Racila van Groningen, multipla campioana olimpica la canotaj, presedinte ABRC, organizator MIB, Gabriela Szabo, deasemenea multipla campiona mondiala la atletism, vicepresedinte FRA si Octavian Morariu, presedinte COSR. In sala – oficiali de la ANST, Ministerul Educatiei, presa (Andi Vilara), sportivi cunoscuti (Ivan Patzaichin) si reprezentanti ai altor organizatii de tot felul – caritabile, sportive. Ro Club Maraton a avut trei reprezentanti de marca – Gabi, Marian si subsemnatul.

Intalnirea a avut loc la Libraria Bastilia din Piata Romana, un loc foarte “cool”, dar nu si in sensul de “racoros”, pentru ca in mansarda unde a avut loc intalnirea era ingrozitor de cald. Mai eram imbracat si in costum… In plus, organizatorii au pus pe mese branzeturi fine, in ideea de “tratatie”, dar care a fost o alegere proasta – mirosul era ca intr-o sala de sport de la tzara, iar pana la final, branzeturile erau aproape topite. Niste fructe ar fi fost o alegere mult mai buna.

Asta a fost singurul “nod in papura”, pentru ca in rest, intalnirea a fost extrem de interesanta si reusita. Era si normal, punand in acelasi spatiu un grup de oameni care au de impartasit experiente dintr-un domeniu in care se invart. Evident, s-a discutat despre sportul de performanta si sportul de masa. Le avem pe ambele in Romania, insa in cantitati prea mici, sustinute prea putin, cu perspective incerte si fara sa se bucure de o organizare coerenta. De fapt, de aici porneste toata problema – lipsa unui cadru organizational bine gandit, care sa coordoneze activitatile sportive astfel incat sportul de masa sa se dezvolte si din el sa fie selectati viitorii performeri care sa urce pe podium la Olimpiada si la competitii internationale. Pe de alta parte, sustinerea sportului de performanta este o alta problema dificila, insa aici discutia ma depaseste.

Dl. Morariu a punctat un lucru foarte interesant legat de beneficiul pe care il aduce practicarea sportului. Trecand peste beneficiile evidente pe care sportul le are asupra sanatatii, psihicului, dezvoltarii in general, exista un element la care nu m-am mai gandit pana acum, dar care este extrem de adevarat. Sportul are importanta capacitate de a dezvolta Respectul. Adica ceea ce avem nevoie fiecare dintre noi pentru a forma o societate normala. Daca stam sa ne gandim, societatea noastra are grave deficiente privind Respectul si de aici cea mai mare parte a problemelor sociale. Cum poate schimba sportul asta? Copilul care practica un sport invata inca de la o varsta frageda ce este Respectul, pentru ca atunci cand faci sport trebuie sa iti respecti:

 – corpul – nu poti sa mananci orice si oricand, nu poti sa te culci la orice ora vrei si sa pierzi nopti, nu poti sa faci gesturi necugetate care sa iti puna in pericol sanatatea

– programul – daca nu te antrenezi sistematic nu ai nicio sansa sa ajungi mai bun

– colegii de echipa – iar asta pune bazele lucrului in echipa pentru mai tarziu, cand poate va lucra intr-o institutie sau o corporatie

– adversarii – nu are rost sa fac o pledoarie pentru fair-play

– antrenorul – sa accepti sa te lasi ghidat si sa inveti de la altul mai bun (ca paranteza , si am mai spus asta – pacientii mei care se lasa pe mana mea au cele mai bune rezultate, iar cei care le stiu ei pe toate, inclusiv meseria mea, raman in continuare grasi si frustrati…)

– regulile jocului – atat de important, pentru ca in viitor va intelege ca si societatea functioneaza dupa anumite reguli si nu este deloc ok sa te crezi tu mai presus de ele.

Iata deci ca sporul, este alaturi de educatie un element care modeleaza caracterul. Ce poti sa spui despre o societate care nu mai da prea multi bani pe sport? Ca ii lipseste caracterul. Iar asta se vede si in atutudinea fata de sportivii de performanta – cand vin cu medalii acasa sunt cei mai grozavi, toata lumea ii ridica in slavi, dar cand au un esec, ii uitam imediat.

Sportul la gradinita si scoala

Un alt punct dezbatut la aceasta intalnire a fost legat de incurajarea copiilor sa practice sport. Cum ii convingem sa faca sport? Cum ii convingem pe parinti sa nu le mai ia scutiri la orele de sport? In momentul de fata nu mai exista nimic organizat de stat, pentru a incuraja sportul in randul copiilor. Avem doar initiativa parintilor, care ii inscriu pe copii in cluburi (multe private). Pierderea este pe mai multe planuri. In primul rand e vorba de lipsa unei atitudini generale de incurajare a sportului, a unei politici coerente a statului pentru a orinta copiii catre sport. In al doilea rand, se pierde posibilitatea de a avea o baza de selectie pentru sportul de performanta.

Eu imi aduc aminte cum prin clasa a 6-a sau a 7-a a venit la scoala noastra o doamna antrenoare de scrima si a intrebat cine vrea sa vina la club sa practice acest sport. In prima faza au venit multi copii din scoala. Nu imi aduc aminte daca se platea ceva sau nu, insa oricum nu cred ca era o suma mare. Mie nu mi-a placut, insa altii au facut cativa ani. Probabil dintre toti copiii care au mers atunci la scrima, s-au selectat cativa care au ajuns campioni la un nivel sau altul. Iar la nivel national existau sanse sa iasa la lumina un sportiv de exceptie, care sa devina campion olimpic sau mondial. Ma intreb daca acum mai exista asemenea selectii? Poate exista, nu vreau sa dau cu parul.

O doamna de la ANST a punctat necesitatea organizarii competitiilor la nivel mic, in si intre gradinite / scoli. Mi se pare o idee foarte buna. In afara ca se da o sansa selectiei, aceste competitii i-ar incuraja pe parinti sa isi duca copiii la sport. Ca parinte, iti creste inima in piept cand vezi ca plodul tau concureaza, eventual este chiar bun la ceva.

Inainte exista Daciada. De ce nu mai exista asa ceva acum?

Un alt aspect discutat – curtea scolii ca spatiu sigur de joaca. Cred ca toti parintii de varsta mea isi amintesc cu nostalgie cum ne jucam noi cand eram copii – in spatele blocului, liberi, fara supraveghere permanenta si fara stres. Acum mai ai curajul sa lasi copilul singur pe strada? Eu nu. Curtea scolii ar putea fi un spatiu sigur, unde copiii sa se joaca, sa aiba loc concursuri… Dar nu se intampla asta.

Nu ar trebui uitat faptul ca sportul practicat de la varste mici stimuleaza competitivitatea, insa acel soi de competitivitate bazata pe corectitudine si respectul despre care aminteam mai devreme. Am remarcat faptul ca multi fosti sportivi de performanta ajung sa fie oameni de afaceri ce se bucura de succes. Sa fie oare o coincidenta?

Ro Club Maraton in acest context

La un moment dat m-am trezit ca gazda intalnirii, Andrei Tarnea, mi-a pasat cuvantul, pentru a vorbi despre Ro Club Maraton, ca initiativa de succes, 100% privata, reprezentant al sportului de masa. Desi imi este usor sa vorbesc despre lucrurui care imi plac si pe care le cunosc in amanunt, trebuie totusi sa marturisesc ca inima imi batea cu putere atunci cand m-am ridicat sa “cuvantez”. Este totusi intimidant sa vorbesti in fata unor oameni “grei”, fata de care am un mare respect.

Mi-am conturat discursul in jurul ideii ca Ro Club Maraton este un element care disemineaza dragostea si placerea pentru sport in randul oamenilor obisnuiti si face asta in principal prin exemplul personal al membrilor sai care reusesc sa duca la bun sfarsit un maraton, in ciuda faptului ca nu sunt nici kenyeni, nu au talent atletic deosebit, ba mai mult, sunt trecuti de varsta tineretii, au joburi, copii, diverse alte preocupari. “Microbul” alergarii se transmite de la unul la altul in randul oamenilor cu care fiecare dintre noi intra in contact. Fara sa planificam asta de la inceput, ne-am organizat si ne-am dezvoltat dupa un model care exista in alte tari de foarte mult timp – exact ceea ce povestea si Steven van Groningen – comunitati care se coaguleaza in jurul unei pasiuni si care raman loiali si implicati, contribuind fiecare prin fortele proprii la dezvoltarea comunitatii. Cam asta incercam si cu Ro Club Maraton. Acum, la 4 ani de existenta se vede destul de clar care este adevaratul “nucleu” al clubului si cine sunt cei care vin doar pentru beneficii trecatoare. Mai devreme sau mai tarziu lucrurile acestea se vor aseza si vor ramane alaturi de club doar cei care cred in el, sunt dispusi sa contribuie la dezvoltarea lui si nu asteapta doar sa “ciupeasca” ceva, fara sa ofere nimic in schimb. Acesti oameni dau valoarea reala a clubului.

Am mai povestit si despre “Campionii Sanatatii”, ca un argument ca exista totusi o sansa – unii parinti sunt totusi interesati de soarta copiilor lor si inteleg ca este important sa ii obisnuiasca cu sportul inca de la varste fragede.

Am incheiat povestind experienta mea de la Maratonul Berlin din 2009, unde am alergat in aceeasi cursa cu marele campion Haile Gebresselasie, care atunci a doborat recordul mondial si a spart bariera 2:04. In care alt sport amatorii pot sa concureze “cot la cot” cu marii performeri? Eu nu mai stiu niciunul.

Ro Club Maraton este un exemplu ca si societatea civila poate face ceva, fara sa astepte programe guvernamentale si initiative ale ANST, COSR, BMW, ADHD, NKVD sau PPDD. Mai mult, fiecare dintre noi cei care iubim sportul putem sa “propovaduim” practicarea lui – in randul prietenilor, al cunoscutilor, al colegilor, al copiilor nostri. Putem merge la competitii de masa, gen crosuri si curse de biciclete. Putem sa ne implicam organizand competitii (nu e chiar asa greu pe cat pare) sau ajutand pe cei care le organizeaza – voluntariatul in sport nu este doar o moda, ci o necesitate. Daca nu va place sa participati sau sa fiti voluntari, atunci puteti fi suporteri – nu doar fotbalul are nevoie de sustinatori in tribune, ci si atletismul, handbalul, baschetul, judo sau mai stiu eu ce.

Sunt multe modalitati prin care ne putem aduce aportul la dezvoltarea sportului romanesc, amator sau de performanta. Important e sa vrem.