Ce este “sucul de fructe” si daca este echivalent cu o portie de fructe

mart. 22, 2012 | 0 comments | fructe, portii, sucuri

Campania despre care vă povesteam se numește „5 porții de, legume, fructe sau suc de fructe”. Încă de la început s-a preferat introducerea cuvintelor „de fructe” după suc, pentru a nu exista nicio confuzie cu orice alt fel de „suc” (sucuri carbogazoase, de exemplu). Haideți să vorbim puțin despre sucuri de fructe și să lămurim despre ce e vorba.

Ok, sa spun de la început, ca să se liniștească toată lumea: da, cel mai bine e să îți faci suc în casă, din fructe culese din pomii din livada proprie, care se află într-o zonă nepoluată, pe care nu i-ai stropit decât cu substanțe naturale, complet nenocive etc.

Dar ce te faci dacă nu ai o livadă? Cumperi din piață? Sau din supermarket? Să nu intrăm în aceste discuții, pentru că va fi greu să găsim un răspuns.

Dar sucurile de fructe din magazin? Putem să le consumăm cu încredere? Putem să înlocuim o porție pe zi cu suc?

De la început trebuie spus că sucurile de fructe sunt niște produse alimentare supuse unor reglementări legislative foarte detaliate şi restrictive. Este vorba, în primul rând, de Directiva Comisiei Europene 2001/112/EC, iar în România avem  ordinul nr. 510/763/319 din 2003, căruia I s-au adus modificări și in 2011. Aceste documente stabilesc exact metodele de procesare cât şi adaosurile aprobate a fi folosite în producţia acestora. De asemenea, există un standard de calitate pentru sucurile de fructe — Codul de Practici AIJN, document ce stabileşte valorile de referinţă pentru majoritatea sucurilor de fructe comercializate, inclusiv normele de calitate, igienă sau criteriile de apreciere a identităţii şi autenticităţii produsului.

Ce este de fapt “sucul de fructe”? Directiva 2001/112/EC îl definește așa: Produsul fermentabil, dar nefermentat obținut din fructe sănătoase și coapte, proaspete sau conservate prin răcire, din una sau mai multe varietăți amestecate, prezentând culoarea, aroma și gustul specifice sucului din fructul utilizat. Aroma, pulpa și miezul din sucul care se extrage în timpul prelucrării pot fi adăugate la același suc.

Sucul obținut din concentrat este practic un suc la care a fost adăugată apă, după ce inițial a fost eliminată. Sucul deshidratat este cel din care a fost eliminată toată apa. Nectarul este orice fel de suc din cele amintite anterior, dar la care a fost adăugat zahăr sau miere.

Numărul de adaosuri ce pot fi folosite în sucurile de fructe este foarte mic. Până de curând era acceptat un adaos mic (până la 15 g/l) de zahăr sau altui îndulcitor natural, clar specificat; mai nou printr-o altă decizie a CE (din 8.03.2012), la sucurile de fructe nu mai poate fi adăugat zahăr. Din punctul meu de vedere este o decizie foarte bună.

Se permite în continuare adăugarea acidului citric (până la 3 g/l), dacă este necesar pentru ameliorarea gustului. De asemenea, este permisă adăugarea de vitamine şi săruri minerale, precum și a unor enzime (pectolitice, proteolitice, amilolitice). Este interzisă în schimb introducerea în sucuri a aromelor, îndulcitorilor, coloranţilor şi conservanţilor artificiali.

Cea mai mare parte a sucurilor de fructe disponibile pe piaţă sunt sucuri obţinute din concentrat, ceea ce nu înseamnă că aceste produse nu sunt valoroase sau naturale. Sucul concentrat este obţinut prin evaporarea apei şi aromei din sucul stors din fructe, supus anterior unor procese tehnologice (în special fizice şi enzimatice). Pentru a obţine sucul de băut, concentratul de suc, este diluat cu acea cantitate de apă ce a fost eliminată în timpul procesului de evaporare şi, de regulă, se adaugă din nou aromele iar uneori şi pulpă sau bucăţi de suc. Un astfel de suc conţine deci, practic, aceeaşi cantitate de zaharuri, acizi organici, săruri minerale şi vitamine ca şi fructele. Procesul industrial de obţinere a sucurilor este astfel gândit încât până şi vitamina C, relativ uşor de distrus, este, de obicei, foarte bine păstrată. Cele mai sănătoase şi având compoziţia cea mai apropiată de cea a fructelor sunt sucurile ce nu sunt supuse procesului de limpezire (cu pulpă, tulburi în mod natural), deoarece, pe lângă compuşii enumeraţi, conţin şi fibrele, care nu se regăsesc în sucurile limpezi, dar şi ceva mai mulţi compuşi fenolici, cunoscuţi drept antioxidanţi valoroşi pentru sănătate.

Sucurile de  fructe sau legume păstrează bună parte din proprietăţile nutritive ale fructului (sau ale legumei) din care sunt produse, fiind forma de produs cea mai apropiată de fructul proaspăt.

În toate țările se acceptă înlocuirea unei porţii de fructe sau legume cu un suc de fructe.  Trebuie totuși menționat că doar o singură porție din cele 5 poate fi înlocuită cu suc de fructe. Asta nu înseamnă că nu putem consuma 2-3 sau mai multe porții de suc, însă este important să ne asigurăm minim încă 4 porții de fucte și legume integrale. Subliniez acest lucru important pentru că n-aș vrea să  înțeleagă cineva că această campanie a promovat înlocuirea fructelor și
legumelor cu suc de fructe.

Așadar, atunci când cumpărăm suc de fructe trebuie să fim atenţi la conţinutul produsului şi la metoda de conservare. Trebuie să alegem sucurile care nu conţin îndulcitori  adăugaţi și nici alte substanțe care nu există în mod natural în fructe.

În privinţa momentului zilei când e indicat să consumăm sucul de fructe, probabil cel mai  bun moment este după micul dejun, deoarece sucul de fructe ne dă energie pentru restul zilei (consumul pe stomacul gol ar putea să producă disconfort gastric unor persoane mai sensibile). Consumul de suc de fructe este o soluție bună  pentru alimentația copiilor, care uneori manifestă rezistenţă la consumul de fructe întregi, dar și pentru bătrâni, care pot avea probleme de masticație.

 

Un filmulet despre sucuri de fructe (interviu pe care l-am dat cu mult inainte ca aceasta campanie sa inceapa):




Acest articol a fost vizualizat de 3.260 ori.

Related Posts

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.