Mures-Olt Maraton 2011

iul. 20, 2011 | 4 comments | maraton, mures, olt

Acesta a fost un concurs absolut neprogramat. Nici nu stiam ca exista si oricum nu mai vroiam sa vad munti o perioada, dupa intamplarea de la Olympus Marathon, numai ca n-am putut sa rezist tentatiei de a alerga aici, atunci cand Victor m-a rugat sa ii fac inscrierea. Coincidenta a fost ca doar cu o zi inainte urma sa fiu la Covasna si deci oricum aveam o bucata de drum parcursa; imi mai ramaneau doar vreo 120 km pana la Izvoru Muresului, unde o mana de baieti entuziasti au organizat prima editie a Maratonului Mures-Olt. Se numeste asa pentru ca traseul intersecteaza izvoarele ambelor rauri.

M-am inscris la crosul de 14 km. Un maraton n-as mai fi fost in stare sa fac acum.

Zona este superba. Muntii Hasmas si Giurgeu sunt la fel de frumosi ca multi altii dintre muntii nostri si merita parcursi, poate nu neaparat in alergare, ci la pas, pentru a savura peisajele deosebite. La concurs au fost inscrisi doar 70 de alergatori, cam jumatate la cros si jumatate la maraton. Promovarea a fost slaba, altfel cred ca ar fi venit mai multi, dar probabil ca a fost mai bine asa pentru organizatori, pentru ca nu stiu daca ar fi facut fata unui numar mai mare de concurenti.

In seara de dinainte ne-am reunit la Complexul Sportiv National, unde a avut loc predarea kiturilor si a sedinta tehnica. Ca de obicei m-am reintalnit cu multi cunoscuti, ceea ce face parte din placerea de a participa la astfel de concursuri, care inseamna mult mai mult decat simpla parcurgere a unui traseu. E o ocazie minunata de a intalni oameni buni si de a lega prietenii. Am stat mult de vorba cu Lucian Clinciu, organizatorul Maratonului Piatra Craiului (la care voi merge si eu intr-o buna zi) si importatorul Sponser in Romania. Mi-a povestit o parte din aventura lui pe munti – o traversare a mai multor masive muntoase, de unul singur, in niste conditii pe care prea putini oameni le-ar putea suporta.

Ziua concursului se anunta foarte frumoasa. Soarele stralucea si era chiar cam prea cald. Ne-am adunat la linia de start si am pornit cu veselie pe traseu. Pana la km 6 traseul crosului a coincis cu cel al maratonului. Am urcat pe un versant frumos, verde si plin de flori. Privelistea imi aducea aminte de dealurile si muntii pe care ii calaream in copilarie, impreuna cu parintii mei. Urcarea a fost destul de dificila, totusi diferenta de nivel a fost de vreo 600 metri. Practic am ajuns la 1580 metri, altitudine maxima. O buna bucata am urcat prin padure – era liniste si racoare. Ma gandeam cu groaza la caldura infernala pe care o lasasem in Bucuresti. Nu aveam de gand sa ma fortez. As fi castigat poate 10 minute la timpul final, dar as fi pierdut ocazia sa privesc in jur si sa ma incarc cu frumusetea acelor locuri.

Eram totusi cu ochii in patru dupa marcaje, pentru ca de dimineata ni se spusese ca o parte din benzile galbene fusesera furate de “binevoitori”. De altfel, marcajul n-a fost prea grozav. O parte dintre alergatori s-au ratacit pe traseu. Eu am avut norocul sa nimeresc drumul sau sa fiu indrumat de altii atunci cand era sa o iau pe aratura. Un alt motiv de ingrijoarare, dar care s-a dovedit a nu fi o problema, erau cainii de la stanile din jur. Auzisem destul de povesti pe tema asta si nu aveam niciun chef sa ma intalnesc cu un caine agresiv (imi ajung cei din Bucuresti).

Coborarea mi-a dat putin de furca, pentru ca simteam intr-o oarecare masura ranile de la Olympus, mai ales pe cele de la degetele mari. Partea buna e ca s-a terminat destul de repede totul, in sensul ca in 2 ore am ajuns la linia de sosire. A fost de fapt o plimbare mai rapida pe munte.

Bine ca n-am avut proasta inspiratie sa ma inscriu la maraton, pentru ca cei de acolo au patit-o rau: s-au ratacit in ultimul hal si a facut kilometri in plus cautand marcajele, i-a mai apucat si ploaia… unii au terminat si in 10 ore, pe un traseul de parcurs in 7-8 ore.

Mi-a parut rau ca nu s-au dat medalii, dar mi-am dat seama ca bugetul a fost foarte restrans. Organizatorii merita felicitati pentru initiativa, insa e nevoie de o mai buna organizare, pentru ca pe munte riscurile sunt mult mai mari decat pe o sosea si nu te poti juca cu asta.

Poze inainte de km 6 (multumesc Liviu Bica)

Echipa vesela Ro Club Maraton, in mijloc avand personajul de legenda, Ilie Rosu, alergatorul cu steagurile (omul a alergat cu 3 steaguri chiar si la acest maraton montan)

Impreuna cu “vicele”, Victor Vlad

Altimetria

Splituri (destul de putin importante la un astfel de concurs)

Traseul pe Google Maps




Acest articol a fost vizualizat de 1.575 ori.

Related Posts

Comments (4)

  1. STAN VIOREL
    iulie 21, 2011

    super fotografii,ma bucur ca sunt si eu acolo printre cei mai buni.daca mai sunt fotografii posteaza sa ne clatim ochii,,,,,,,,,,,,,SALUT BUN.

  2. Serban Damian
    iulie 21, 2011

    O sa fac o galerie foto pe maraton.info.ro si pun acolo toate pozele pe care le-am adunat.

  3. Irina Adam
    iulie 22, 2011

    A fost primul meu maraton, pana acum am mai fost la un cross si la un semi maraton asa ca am vrut sa vad daca rezist 42 km. Am reusit sa-i parcurg si datorita organizatorilor am parcurs mai multi kilometrii deoarece marcajul lipsea de la km 18 pana la al 3-lea punct de control.Necunoscand zona am alergat aiurea 2 ore cautand marcajul, dupa 2 ore ne-am intalnit cu echipa salvamontului care ne-a scos din impas.
    Totul e bine cand se termina cu bine mai ales ca o bucata de traseu a fost prin rezervatia de ursi orfani, zona intersisa si deosebit de periculoasa …Din fericire nu ne-am intalnit cu ursii orfani, (17 la numar din spusele salvamontistilor), dar ne-am intalnit cu cainii de la stana (multumesc Liviu Bica ca m-ai asteptat ).
    Oricum am ramas cu multe amintiri frumoase

  4. Serban Damian
    iulie 22, 2011

    Felicitari Irina!
    Deci primul tau maraton a fost de fapt un ultramaraton 😀

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.