Semimaratonul Tusnad 2011

Iun 08, 2011 | 0 comments | semimaraton, tusnad

Am alergat prima data la Tusnad in urma cu 2 ani, cand eram mai la inceputul „carierei” mele de alergator si pot sa spun ca mi-a cam iesit sufletul pe traseu, pentru ca acest Semimaraton Tusnad (care de fapt are 23 km lungime) este un concurs dificil. Nu e nici concurs tipic de sosea, pentru ca se urca foarte mult (a se vedea profilul altimetric mai jos), dar nici concurs de munte (clasic), pentru ca se alearga pe sosea. Este ceva aparte si tocmai de acee merita alergat, macar odata.

Anul trecut n-am putut participa pentru ca eram la Maratonul Stockholm, insa anul acesta a picat foarte bine – un soi de antrenament mai lung pentru ceea ce va urma la sfarsitul lunii.

Am ajuns in Tusnad cu o seara inainte, impreuna cu 3 alergatori veterani, colegi de club, care alearga mult mai bine decat multi tineri (si nu ma refer la sedentarii care pierd vremea prin cluburi, ci alergatori). In Tusnad ne-am intalnit cu o multime de cunoscuti, veniti si ei, ca si noi la concurs. Printre ei, alergatori de performanta, veniti sa lupte pentru primele locuri.

A doua zi, pe o vreme superba, poate prea calda pentru ce ne astepta, s-a dat startul din centrul Tusnadului. Eram cam 200 de oameni, dupa spusele organizatorilor. S-a facut numaratoarea inversa in ungureste, conform traditiei, si tot conform traditiei, nimeni n-a inteles nimic, decat „start”. Primii cativa kilometri sunt relativ usor de parcurs, insa soarele ne-a cam facut probleme. Eu l-am simtit din plin. Totusi aveam chef de alergare si ma simteam bine, asa ca mi-am inceput cursa relaxat. Dupa ce am trecut de curba de la Bixad si am mai parcurs o bucata, a inceput distractia. Au urmat vreo 12 km doar de urcare. A contat totusi foarte mult faptul ca stiam traseul si n-am mai avut acel sentiment idiot de acum 2 ani, cand treceam de o panta, faceam curba si ma socam constatand ca mai urmeaza o panta si inca una si inca una… Spre deosebire de acum 2 ani, 99% din traseu l-am alergat, desi spre final am inceput sa cam cedez si sa apara saturatia.

Poate ca as fi parcurs ultimii 3-4 km mult mai incet daca nu aparea un „stimul”, in persoana lui Alex „Melcul Vijelios”, colegul si prietenul meu, care in urma cu 3 ani avea cu 25 kg mai mult si abia se misca. Ma oprisem si eu ca omul la punctul de hidratare de la km 18 si ma adapam cu nesat, cand pe cine vad venind, cum altfel, vijelios…? Alex. Probabil ca reactia mea de surpindere a fost foarte vizibila, pentru ca el a crezut ca m-am speriat. Realitatea e ca am fost suprins de cresterea rapida de forma; nu ca as fi eu un cine stie ce reper sau vreun alergator greu de depasit, dar totusi… Bravo Alex!

Am inceput sa alergam oarecum impreuna, ba umar la umar, ba el in fatza, ba eu. A venit apoi coborarea – foarte abrupta si chinuitoare. Mi-am dat drumul la picioare si am alergat ca un bezmetic, scotand niste sunete necontrolate (noroc ca nu era lume pe acolo, ca s-ar fi speriat de expirul meu de asmatic aflat in criza). Bine ca nu a tinut decat vreo 2-3 km coborarea asta, pentru ca simteam ca mor. Picioarele mi se miscau ca dementele, insa respiratia nu mai facea fatza. Era un sentiment total aiurea.

Am trecut linia de sosire in 2:13:20. Rezonabil, adica undeva pe la jumatatea clasamentului.

Au urmat vreo 2 ore de socializare pe malul lacului Sf. Ana, in plin soare arzator. Organizatorii au intarziat mult prea mult momentul premierii. Cativa oameni din club au urcat pe podium – cinste lor.

Aici o buna parte dintre participanti:

Ro Club Maraton la Tusnad:

Medaliile (foarte reusite, din sticla):

Traseul:

Altimetria:

Spliturile mele:

Wow, acum am vazut ca pe coborare am alergat 1 km cu 3:40. Pe plat n-as reusi nici daca m-as lega cu o sfoara de Haile Gebreselassie 😀

14 Like

Acest articol a fost vizualizat de 2.011 ori.

Related Posts

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *