M-am intors de 2 zile de la Copenhaga si inca imi vine sa oftez gandindu-ma la nivelul de civilizatie pe care l-am vazut acolo… Sunt multe de povestit.
O sa incep cu bicicletele. Eu nu sunt biciclist. Pentru ca nu am unde. Pentru ca Bucurestiul este un oras neprietenos cu biciclistii. Asa-zisele “piste de bicicleta” sunt niste chestii penibile si inutile. Daca ai un trotuar de 2 metri latime si pui pe el niste semne care ocupa mai mult de 1/3, asta nu inseamna ca ai pista de bicicleta. Nici biciclistii si nici pietonii nu se vor simti in siguranta.

Copenhaga este un oras al biciclistilor. Au bulevarde largi, cu 2-3 benzi pe sens, au trotuare largi, iar intre ele ghici ce se afla…? Banda de bicicleta. Care are 1,5-2 metri latime si pe care nu circula decat biciclistii. Nu ai sa vezi oameni pe ele si nici masini (circuland sau parcate – nu pot sa nu imi imaginez un bemve de meltean parcat la noi pe o astfel de pista de bicicleta…). Biciclistii au propriile semafoare. Circula cu viteza, dar cu simt de raspundere.
Nu au cine stie ce biciclete. Nu ma pricep prea mult la biciclete, insa mi-au parut a fi niste modele nepretentioase, dar rezistente si practice. Ai sa vezi de la copii de 5 ani, pana la batrani cu par alb. Si multe domnisoare 🙂
Isi lasa bicicletele in locuri special amenajate, cu rasteluri, insa nu le incuie si nici nu le leaga. Langa gara erau lasate vreo 40-50 de biciclete. M-am uitat cu atentie si nu cred ca 10% dintre ele aveau un lacat la roata, insa nu erau legate de vreun stalp sau altceva.

Scria Gabi Solomon pe blogul sau despre faptul ca primavara se pescuiesc biciclete din canalele orasului. N-am vazut asta, insa asa o fi 🙂

Am filmat si eu cativa biciclisti. Asta se intampla vineri seara si nu erau prea multi, insa luni dimineata, cand lumea pleca la servici, era un adevarat exod.

Aici puteti urmari un documentar despre bicicletele din Copenhaga:

Daca as fi trait in Danemarca sau Olanda probabil ca eram si eu biciclist, insa in Bucuresti voi spune pas deocamdata.