Ecomarathon 2011

Mai 09, 2011 | 1 comment | alergare, ecomarathon, moieciu de sus

Si a fost si Ecomarathon 2011, una dintre cele mai frumoase competitii la care am mers pana acum si care in mod sigur va ramane „fixa” in calendarul meu competitional. Nu este un concurs usor, o stiu de anul trecut, insa este genul de cursa care iti lasa amintiri si te trezesti dupa mult timp gandindu-te cat de frumos era peisajul, cat de grea urcarea, cat de placuta trecerea liniei de finish.

Si anul acesta m-am inscris tot la crosul de 14 km, insa am plecat decis sa alerg doua bucle (maratonul este alcatuit din 3 bucle de aproximativ 14 km, cu punctul central in Moieciu de Sus). Evident, n-am avut unde sa ma antrenez special pentru urcare, decat niste pante prin parcul IOR, insa este o diferenta uriasa.

Ar fi trebuit sa vin cu fetele la Moieciu si sa petrecem un week-end frumos la Pensiunea Puiu, unde am stat si anul trecut, insa prognoza ne-a facut sa ne schimbam planurile. Asa ca am plecat doar eu, cu speranta in suflet ca nu o sa ploua sau o sa ninga, pentru ca de frig oricum nu aveam cum sa scap. Din fericire vremea a fost excelenta in ziua concursului, insa numai pana la pranz cand a inceput sa se innoreze si chiar sa ploua. Mai pe seara a si nins, insa eu eram de mult in Bucuresti.

Ecomarathon este un moment bun sa te revezi cu o multime de prieteni. Doar din Ro Club Maraton au venit 70 de oameni, ceea ce inseamna ca 10% dintre concurenti au fost de la clubul nostru.

Primii kilometri au fost destul de chinuitori. Am avut niste dureri ciudate de glezne si talpi. A trebuit sa ma opresc de nu stiu cate ori si muream de ciuda pentru ca abia incepuse concursul si ma depaseau toti. Abia dupa vreo 2 km am realizat ca mi-am legat prea strans sireturile si nu mi se oxigeneaza bine picioarele. Am tras pe dreapta si am slabit sireturile si am scapat de orice durere. Stupid. Peste putin timp am ajuns la prima panta. O stiam de anul trecut. Atunci a fost un soc. Era prima mea cursa montana si m-am trezit bursc in fata unei urcari foarte abrupte. De aceasta data am plecat inarmat cu bete de trekking si incaltat cu pantofi adecvati, respectiv Adidas Supernova Riot, un model special pentru munte (ce-i drept cam grei si rigizi, insa avantajul e ca nu simti aproape nimic la talpa).

Am alergat destul de „rezervat” aceasta prima bucla, din doua motive – in primul rand pentru ca nu vroiam sa risc absolut nici cea mai mica accidentare, tinand cont ca in 2 saptamani voi alerga primul maraton din anul acesta si vreau sa trag acolo; in al doilea rand pentru ca nu stiam cum voi reactiona pe urmatoarea bucla. Alergarea montana este mult mai grea decat cea pe asfalt si mai mult de 21 km nu am alergat niciodata. Bucla 1 se termina cu o coborare la fel de abrupta ca si urcarea de la inceput. M-am chinuit putin pentru ca simteam ca imi ard talpile (poate ca sosetele nu erau adecvate, sau poate ca acesti pantofi de munte imi sunt putin mai mari decat ar trebui). Am scos un timp slab pe cros, doar 1:58, ceea ce m-a plasat pe locul 116 din 160 la categoria mea de varsta. Am incercat sa nu fiu dezamagit si dupa ce mi-am luat medalia si am baut niste Sponser, am pornit pe bucla 2.

Aceasta a doua bucla nu este la fel de frumoasa ca prima, pentru ca se merge destul de mult pe sosea. Partea buna a fost ca am parcurs o buna bucata de drum impreuna cu o fata si un baiat, 2 personaje foarte interesanta. Ea, o alergatoare de 24 de ani din Bacau, care anul trecut participase la o cursa de 90 km in Bucegi; el, un profesor de filozofie din Buzau, care alearga maratoane, dar isi foloseste talentul didactic si pentru a transmite copiilor ideea ca le sta in putere sa faca mult mai mult decat si-ar imagina (iar maratonul este unul din lucrurile de natura sa ii motiveze nu numai pe cei care il practica, dar si pe cei care intra in contact cu alergatorii de maraton).

O alta bucata de drum l-am parcurs impreuna cu Marcel, un coleg de club din Baia Mare. Sus pe munte incepuse sa ninga usor. Pentru mine era ok, pentru ca mai aveam putin si terminam bucla si cu asta tot concursul, insa ei mai aveau de parcurs inca o bucla.

Dupa 4 ore si 30 de minute am ajuns din nou in Moieciu de Sus. Ma simteam obosit, dar in forma. Chiar simteam tentatia sa plec si pe bucla 3, insa uneori e bine sa nu faci exces de zel si sa stii cand sa te opresti. Poate la anul il voi parcurge pe tot.

Aici sunt cateva filmari de la concurs si ii multumesc Ioanei pentru ca a avut grija de camera cat eu eram pe coclauri:

Asa arata cele 3 bucle ce alcatuiesc „trifoiul” de la Ecomarathon:

Muntii pe care am urcat:

Spliturile mele:

Felicitari organizatorilor (Sis, Cornelia, Adi, Mihai + echipa), felicitari tuturor celor care au participat, felicitari in mod deosebit colegilor din Ro Club Maraton!

11 Like

Acest articol a fost vizualizat de 2.072 ori.

Related Posts

Comments (1)

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *