Medical Forum

mai 08, 2011 | 0 comments | conferinta, medical forum

Vineri am fost la o conferinta pentru medicii de familie, numita Medical Forum. In felul acesta mai tin si eu legatura cu specialitatea pe care o am, dar din pacate sau din fericire (nu stiu exact…) nu o practic. Intr-o tara normala, in niste vremuri normale, medicul de familie ar trebui sa fie un element de baza al sistemului medical, nu un personaj haituit de toata luma – guvernanti, pacienti, presa. Asistenta medicala primara este baza piramidei pe care se sprijina tot sistemul medical, iar daca aceasta baza este fragila (mai bine zis, fragilizata), sistemul se clatina si in cele din urma se va prabusi.

Am ajuns la Medical Forum in a 2-a zi de conferinta. In prima parte a zilei s-au discutat tot felul de chestiuni de “bucatarie” interna a acestei specialitati. Sunt destul de departe de aceste probleme, cum ar fi noul Contract Cadru care din cate am inteles este o porcarie ce ingradeste, limiteaza si complica existenta medicului de familie si mai ales a pacientilor (adica a fiecaruia dintre noi – sau va imaginati cumva ca nu va privesc aceste probleme…?). Nu sunt eu in masura sa trag eu concluzii, dar din tot ce s-a vorbit acolo am aflat direct de la sursa ca situatia este maronie rau de tot. Din anii ’90 si pana acum s-au perindat 20 de ministri ai sanatatii, iar sistemul a mers din rau in mai rau.

In a doua parte a zilei au avut loc cateva comunicari stiintifice. Ideea de baza cu acest gen de manifestari este ca trebuie sa te duci cu asteptari mici, ca sa nu pleci dezamagit. Unele dintre prezentari sunt atat de slabe, incat te intrebi ce e in mintea celor care vin in fata unui sali pline de medici cu asemenea informatii care ar plictisi si un public “laic”. In cazul de fata ma refer la o prezentare despre profilaxie a unui profesor, care mai este si sef de catedra. Un exemplu cum sa NU faci o prezentare – slideuri pline ochi cu scris, modalitate de prezentare de genul “bla-bla-bla… eu n-am chef sa prezint, voi n-aveti chef sa ascultati…”, informatii ultra-cunoscute. In rest, 2 comunicari realtiv interesante, insa mult prea lungi ale unor suplimente nutritive – gama Mundo Verde si Uralyt-U. Cea mai interesanta si bine pusa la punct prezentare a fost unei doamne doctor oncolog care a vorbit despre utilizarea diverselor clase de analgetice (in practica medicinei de familie).

Din sectiunea expo mi-a atras atentia produsul Bion3 care este o combinatie de probiotice, vitamine si minerale. Il voi testa.




Acest articol a fost vizualizat de 902 ori.

Related Posts

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.