N-am mai fost intr-un concediu clasic de foarte multi ani. Cand zic “clasic” ma refer la genul acela de concediu in care te duci intr-un loc – la mare, la munte, la bai etc, si zaci acolo, incercand sa iti incarci bateriile pentru inca un an de tras la jug. Nu agreez genul acesta de concediu, desi are si el farmecul lui. Mie imi place sa calatoresc, sa vad lucruri noi, sa ma incarc cu amintiri, nu sa zac pe o plaja si sa beau bere.

Dar uite ca anul acesta am incercat si aceasta experienta.

Ca sa trec direct la subiect – am fost in Turcia la un “olinclusiv” si sunt lucruri care merita povestite, si bune si rele.

Ne-am lasat “sedusi” de faptul ca niste prieteni, impreuna cu prieteni de-ai lor, toti cu copii mici ca si noi, s-au inscris undeva prin martie la un sejur destul de convenabil ca pret. Desi plecarea era la doar o saptamana de la intoarcerea din Stockholm, am zis ca poate ar fi cazul sa mergem si noi “ca familia”, macar sa vedem daca altadata o sa ne mai trebuiasca asa ceva.

Asadar, iata-ne la Carpe Diem Claros, la vreo 30 km de Kusadasi, localitate turistica destul de populara printre romanii iubitori de “olinclusiv”. Carpe Diem asta este un resort pe coasta vestica a Turciei, la 1100 km de Bucuresti. Noi am ales sa facem acest drum cu masina, insa din doua bucati (Bucuresti – Canakkale si Canakkale – Kusadasi), in timp ce altii din grup au facut drumul intreg, lucru prostesc si nebunesc dupa parerea mea, in special cand ai 1 sau 2 copii mici in masina.

Drumul in sine e destul de greu si lung. E adevarat, bulgarski au sosele acceptabile si destul de goale, iar turcii au sosele excelente (drumurile lor europene sunt veritabile autostrazi, o placere sa mergi pe ele). Totusi, oboseala e oboseala. In fine, important e ca am ajuns cu bine la destinatie si apoi inapoi, in tara.

Carpe Diem este un complex hotelier izolat de localitati, intr-un golf al Marii Egee. Fiind pe sistemul all-inclusive, ai acces la tot – cazare, masa, distractie, plaja. Exista un hotel principal si o zona cu bungalow-uri, cateva plaje si tot felul de locuri unde iti poti petrece timpul – baruri, terase, amfiteatru, topogane cu apa, locuri pentru sport, spa, piscine, locuri pentru copii. Practic ai tot timpul ce face (in special daca esti venit cu copii mici).

Am incercat sa las de-o parte ideile preconcepute despre all-inclusive, in ideea de a vedea cu ochii mei ce si cum. Am auzit din gura prea multor oameni, inclusiv pacienti, vorbe de genul “pai am fost al all-inclusive si m-am ingrasat 3 kg”. Ei bine, da, este locul ideal unde poti sa scoti la lumina animalul lacom si nesabuit din tine si sa bagi pana plesneste burdihanul. Stai cu burta in sus pe plaja, bei 10 beri (ca e gratis), mergi la masa unde poti sa alegi tot ce doresti si fara limita, mai bei nspe cocktailuri seara si cam asta e reteta fericirii (unora).

Resortul nostru era plin de romani. Multi dintre ei din categoria meltenilor cu bani, ifose si prea putina educatie. I-am evitat si ne-am vazut de ale noastre, incercand ca macar noi sa ne purtam decent si civilizat. In fine, nu pot sa zic ca am vazut ghertzoisme extreme.

Turcii s-au straduit sa faca treaba buna si in general le-a reusit. Serviciile sunt in mare parte ok, dar se simtea oarecum criza de personal disponbil. Complexul era ingrijit si curat, doar plaja era o dezamagire – un nisip prafos, plin de pietre, bucatele de lemn si foarte fierbinte la pranz (ultima nu tinea de ei, in mod evident). Mi-am petrecut o mare parte din timp la piscina copiilor, unde am pazit puradelele care s-ar fi jucat non-stop in apa. Seara aveam obligatoriu program de mini-disco cu animatori, unde se adunau toti copiii si se distrau, in timp ce adultii se distrau uitandu-se la ei. Si cam atat. Intr-o singura seara am reusit sa vedem un spectacol de dansuri populare turcesti, extrem de reusit.

Restaurantul era locul unde puteai sa iti arati masura lacomiei, daca doreai, bineinteles. Oferta era foarte variata, dar nu neaparat de cea mai buna calitate. Partea de mancaruri preparate nu excela, ba chiar pot sa spun ca am fost destul de dezamagit. In schimb aveam la dispozitie tot felul de salate, branzeturi si alte maruntzisuri. Zona cu dulciurile am ocolit-o cat s-a putut (oricum nu erau cine stie ce). O dezamagire totala era “coltul copiilor”, unde gaseai (ghici ce?) – cartofi prajti si hamburgeri… Atat. N-a fost totusi o problema sa gasim mancare ok pentru copii, fiindca in celelalte sectiuni existau destule variante. Am tras cu ochiul in farfuria celor din jur, mai ales cei pe care ii auzeam vorbind romaneste, si am vazut de ce se intorc “plesnind de sanatate” dupa un astfel de concediu. Ca sa nu mai zic, ca daca intre mesele principale ti se face foame de la prea mult zacut pe plaja, poti sa iei oricand o gustare constand in cartofi prajiti cu carnati, pizza, bere, sucuri etc (iar acolo era tot timpul coada). As minti daca as spune ca nu am baut si eu o bere pe plaja, dar de aici si pana la a baga tot timpul ceva in gura, doar pe principiul ca e “pa gratis”, e cale lunga.

Eu mi-am pastrat obiceiurile si in Turcia – am alergat in fiecare zi cate 10 km pe soseaua care lega resortul de Kusadasi. Pentru asta trebuia sa ma scol la 6,30, maxim 7, pentru ca apoi se facea ingrozitor de cald. Sigur, nu toata lumea are astfel de placeri, dar cred ca poti sa profiti de un astfel de concediu pentru a face, macar pentru scurt timp, ceea ce ar trebui sa faci in mod normal – adica miscare si mancat sanatos. Complexul are o sala de fitness foarte bine dotata, dar din cate am vazut destul de putin populata, iar in privinta mancarii, nu ai nicio scuza, de genul “nu am timp sa pregatesc”. Doar ca omul modern este un animal lacom si lenes. Punct.

Turcii mi-au placut. Nu numai cei de la resort, ci pe toti pe care i-am intalnit in perioada asta. In afara ca nu vorbesc engleza, sunt placuti, discreti si prietenosi. Se poarta bine cu turistii, pentru ca stiu ca de la ei castiga painea. De-asta probabil resortul lor era plin ochi, in timp ce la Neptun si Costinesti bate vantul (saptamana trecuta am fost acolo si nu mi-a venit sa cred ce jale e).

Daca ar fi sa trag o concluzie despre un astfel de sejur, as spune ca merita facut si nu prea. Drumul este prea lung si obositor. Poate daca te-ai putea teleporta direct acolo, ar fi ok. Sigur, exista varianta cu avionul, insa pentru o familie cu 4 persoane pretul ajunge mult prea mare. Altfel, din cate am auzit (lasand la o parte fitzele si fandoselile unora carora le pute tot), exista locuri mai frumoase ca aici, cu servicii mai bune. Asa o fi.

Pe drumul de intoarcere, politia bulgara, renumita politie bulgara a reusit sa imi strice cheful cu 30 de kilometri inainte de Ruse. Auzisem multe povesti cu politisti bulgari, dar aveam senzatia ca s-a format asa, un fel de mit, pentru speriat soferii. Ei bine, nu, Zdravco Smecherov (vorba lui Gyuri Pascu) a lovit in bugetul familiei mele. Povestea e simpla: drum drept, vizibilitate maxima, marcaj sters pe jos, niciun semn – si depasesc un tir. Mai la vale, vigilenta politie din tara vecina si prietena, ma opreste. “Mister, manevra!”. Cica am depasit pe linia continua. Imi remurau picioarele de nervi, oboseala si emotie. Dar cu cine sa te certi si mai ales in ce limba. Amenda 50 leva (25 euro). “Ten euro, no document”, zic eu. Bineinteles, dar bineinteles, ca lucrurile au mers ca unse. Bulgaroiul a insfacat banii si s-a facut ca imi scrie proces verbal. Leca noci detza, mama voastra de militeni castravetzari. Faceti dracu’ reforma in politie, ca aveti ifose ca sunteti inaintea noastra.

Ca sa ne satisfacm totusi placerea de a vedea lucruri noi, am vizitat tot ce se putea in jur. Am fost la Efes, unde se afla ruinele unui oras antic, intemeiat de greci prin secolul 9 i.C. Apoi au trecut pe aici romanii si primii crestini. Este un sit arheologic bine conservat, cu un amfiteatru mare si frumos. Era foarte multa lume acolo si o caldura insuportabila.

Am mai fost si localitatea Kusadasi, unde nu prea ai mare lucru de vazut, decat bazarul (aici fac “turism” romanii de la olinclusiv, exersand sportul national, shoppingul). Eu unul n-am vazut nimic care sa imi atraga atentia (si banii), dar asa, pentru atmosfera, sa zicem ca a meritat.

Pe drumul de intoarcere, am oprit la Troia (Truva, ii zic turcii). La Troia, asa cum ne asteptam, sunt doar niste ruine. Dar sunt ruinele Troiei, si e ceva aparte sa treci pe acolo, macar pentru gandul ca pui piciorul pe niste locuri unde cu mii de ani in urma se scria istoria pe care o invatam astazi. La intrare exista un cal mare de lemn.

Cam asta a fost aventura turceasca. Desi per total a fost frumos, m-am intors mai obosit decat am plecat, asa ca numai concediu “de odihna” nu se poate numi.