Murakami, scriitorul-alergator
Despre Murakami am aflat de la prietenul meu Marian Chiriac. Asa ca i-am cerut lui Mos Craciun sa imi aduca ultima lui carte “Autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lunga.” Iar Mosul mi-a ascultat rugamintea si mi-a adus-o.
Bineinteles, in doua zile am dat-o gata – pe de-o parte pentru ca este o carte despre alergarea pe distante lungi, pe de alta pentru ca acest autor japonez are un stil simplu si relaxant de a scrie. Nu auzisem de el inainte. E unul dintre scriitorii moderni bine cotati; a fost chiar nominalizat la Nobel pentru literatura in 2007.
Acest autoportret e un fel de jurnal scris printre picaturi de-a lungul catorva ani. Titul original, cel putin cel in engleza, suna mult mai bine decat cel ales de traducatorul roman – What I talk about when I talk about running
Murakami este un alergator oarecare. Ca si mine, ca si multi alti alergatori amatori care isi tocesc adidasii la antrenamente si la maratoane. A alergat 24 de maratoane. Se lupta, ca si noi, cu timpii obtinuti in concursuri, se bucura de fiecare clipa petrecuta in alergare… in fine, e un alergator ca multi altii. Tocmai asta face ca romanul lui sa mearga direct la sufletul altui alergator obisnuit, asa cum sunt si eu.
Se pare ca sentimentele si senzatiile pe care le traieste un alergator pe distante lungi – in concursuri, la antrenamente, in relatiile cu ceilalti, in sufletul sau – se incadreaza in niste tipare. Probabil ca e ceva similar cu dragostea. Desi suntem diferiti, ne indragostim de persoane diferite, in conditii diferite, ceea ce simtim si modul in care ne comportam este extrem de asemanator.
M-am recunoscut in multe dintre paginile romanului lui Murakami. Il recomand spre citire oricui, chiar daca nu este alergator.
S-a mai dus un an…
Dar nu-i nimic, vine altul. Mult mai bun sper.
Nu am cum sa spun ca 2009 a fost un an bun. Incepuse linistit, cu toata lumea aparent ok, cu bebe mic si cuminte nascut in noiembrie, cu o noua locatie (mai buna) a cabinetului… insa in februarie l-am pierdut pe tata… Nu e un subiect pe care sa vreau sa il dezvolt aici, asa ca voi trece peste asta pastrand durerea doar in sufletul meu.
Asadar, despre 2009 nu o sa imi amintesc cu placere, in ciuda faptului ca au fost si lucruri bune. Am continuat sa ma antrenez cu perseverenta. Alergatul face parte din viata mea. A devenit o bucata din firescul fiecarei saptamani. Cand nu alerg cateva zile, am o senzatie ciudata si trebuie sa imi iau rapid “drogul” ca sa nu intru in sevraj.
In aprilie am incheiat cu bine cursul de nutritie sportiva si am fost la Lausanne, la sediul IOC unde am primit diploma de absolvire. La doua zile dupa asta alergam Maratonul Paris. Cu gandul la tata, care ar fi trebuit sa ma insoteasca in aceasta calatorie, pana la Milano. Stiu ca era atat de multumit ca si-a atins scopul si a reusit sa ma conduca pe drumul catre o viata activa (el care nu facuse niciodata sport, insa ii intelegea importanta si a insistat atat de mult sa nu fiu un sedentar).
Tot in primavara am relansat www.doctor.info.ro dupa o munca destul de intensa. Vara am dedicat-o relansarii firmei mele si a siteului www.superfit.ro . Si anul acesta am ajutat o multime de oameni sa manance sanatos, sa scape de kilograme, sa traiasca mai bine. Nu e o meserie usoara, insa merita din plin efortul atunci cand ma intalnesc cu un fost pacient si imi spune ca i-am schimbat viata. As vrea doar ca oamenii care vin la mine sa aiba mai multa incredere in ei. Asta e tot secretul.
Toamna a insemnat pregatirea pentru Maratonul Budapesta si Maratonul Bucuresti (unde am alergat doar semi). In paralel am inceput munca la noul www.maraton.info.ro (sa se inteleaga, nu singur, ci de data asta impreuna cu profesionisti, care au facut treaba foarte buna, dupa cum se vede).
Tot anul am filmat cu ProTV si Antena 1, carora le multumesc pentru increderea acordata.
Clubul a crescut extraordinar de mult in acest an si a reprezentat o preocupare aproape mai mare decat firma. O sa povestesc alta data despre asta.
La capitolul dezamagiri am marcat doua incercari esuate de a incepe parteneriate cu oameni care aparent pareau ok. Unul s-a dovedit un ciudat total defazat de lumea reala, iar celalalt a fost interesat doar sa fure idei pentru a le folosi in afacerea lui. Oameni de 2 bani. Nu spun mai multe pentru ca nu vreau sa imi murdaresc blogul cu astfel de amintiri.
Peste toate acestea, ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a tinut familia sanatoasa si indestulata, ca fetele mele cresc frumos, ca ne este bine impreuna.
Daca 2010 ar fi macar tot atat de bun ca 2009 (exceptand pierderea…), as fi multumit.
Printre multele lucruri pe care as vrea sa le fac in 2010 se numara si blogul (de fapt blogurile). Sper sa am mai mult timp sa stau sa scriu. Pana atunci – La Multi Ani!
Bruno si alte surogate
Se vede ca m-a cuprins spiritul vacantei – am apucat sa vad cateva filme din recolta 2009.
Din pacate n-am ales ce ar fi meritat. De exemplu, am vazut Bruno, adica un fel de Borat in varianta gay. Acelasi umor grosolan, aceleasi glume de autobaza… Nu pot sa zic ca nu am ras de cateva ori, dar in rest o mare pierdere de vreme.
Apoi am vrut sa vad un SF si am ales Surrogates cu Bruce Willis. Offf, omul asta chiar trebuie sa salveze pe toata lumea in fiecare film? Am vazut si Greu de ucis 4 – super efecte, aceeasi reteta. Surrogates e un film cu roboti. Care va sa zica, in viitorul nu foarte indepartat noi vom sta acasa intinsi pe spate, conectati la niste aparate, si niste roboti (tineri si frumosi, asa cum la un moment dat nu vom mai fi) vor face treaba in locul nostru. O ipoteza cam trasa de par…
Dupa ce vad asemenea filme am remuscari ca am pierdut cateva ore degeaba. Am nevoie de niste recomandari de filme bune. Sau macar un site care sa ma indrume.
