Crosul "15 noiembrie", Brasov

nov. 15, 2009 | 0 comments |

 

Sunt aproape sigur ca cei mai multi dintre noi, in special tinerii, habar nu au ce semnificatie are acest 15 noiembrie.  In 1987, cu 2 ani inainte de Revolutie (sau ce o fi fost ea…), cativa oameni curajosi din Brasov s-au revoltat impotriva sistemului. Din nefericire pentru ei, comunistii au reusit sa-i reduca la tacere, insa a fost un semn clar ca zilele lor sunt numarate. Cititi mai multe pe siteul Asociatiei “15 noiembrie 1987”.

Nu pot sa am decat admiratie fata de acei oameni. In vremurile pe care le traim noi e asa de simplu sa injuri pe X sau pe Y… Nu numai ca nu te inchide nimeni, dar nici macar nu te baga in seama.

15nov1Asociatia organizeaza in fiecare an cate un cros comemorand evenimentele din 1987. Anul acesta a fost editia a 20-a. Am mers si eu, in special din dorinta de a ma revedea cu cei din club. Primul contact cu aerul tare din Brasov a fost destul de dur, in sensul ca la incalzire m-am cam sufocat. Stiam ca o sa fie o cursa rapida, asa ca aveam nevoie sa intru rapid in forma. Premiile mari au atras o multime de sportivi de top, care bineinteles au ocupat podiumul.

Traseul crosului a fost exact pe traseul pe care l-au parcurs muncitorii brasoveni in urma cu 22 de ani.

Cursa mea a fost marcata de faptul ca am avut inca de la inceput dureri in epigastru si n-am putut sa ma bucur absolut deloc. Abia asteptam sa se termine. Marele meu noroc a fost faptul ca am alergat cot la cot cu Bizu, un coleg mai nou in club, care m-a motivat prin simpla lui prezenta, dar si prin cateva incurajari. Probabil ca daca imi faceam singur cursa as fi fost tentat sa incetinesc in special in ultima parte, cand se urca o panta. Cert este ca am tras foarte tare si am reusit o medie de 4:26 pe km, ceea ce pentru mine este un progres evident. Kilometrul 2 l-am alergat chiar cu 4:13. Ca sa faceti diferenta, ritmul meu de maraton este 5:10, iar cel de antrenament 4:50-5. Acolo ma simt eu confortabil.

Am terminat in 21:50 pe lungimea de 4,90 km. Am iesit pe locul 182 din vreo 700, ceea ce e onorabil, zic eu. O parte dintre prietenii din club au terminat printre primii, iar Victor si Hiroko chiar au urcat pe podium la amatori.

Bineinteles, ca la orice cros din Ro, am avut parte de pustime needucata (in spirit atletic) – dupa cateva sute de metri se opreau brusc in mijlocul drumului, obstructionand pe cei care veneau din spate. Si cei de la care aveam pretentii au dat cu m… in fasole – un sportiv de performanta a participat ca amator si a “furat” locul pe podium unuia care merita sa fie acolo (premiile la amatori au fost absolut simbolice, de ordinul 20-30 lei, insa conteaza atat de mult sa urci pe podium si sa pleci cu o medalie acasa).

Una peste alta, desi a fost o zi obositoare, a meritat deplasarea la Brasov. Cam aici se incheie “sezonul competitional”. Nu stiu daca mai e vreun cros important anul acesta.

Aici sunt cateva grafice cu cursa mea si o harta a traseului:




Acest articol a fost vizualizat de 870 ori.

Related Posts

Sorry, the comment form is closed at this time.