Citeam undeva ca e destul de usor sa ii distingi pe turisti, in Lausanne. Am simtit-o pe pielea mea, pentru ca orasul se intinde pe mai multe nivele si daca vrei sa ajungi de la gara in centrul orasului, trebuie sa iei in piept un deal care te cam lasa fara suflu. Chiar incepusem sa imi fac oarece probleme pentru ca eram inainte de maraton si nu imi venea sa cred ce gafaiam urcand dealul sa vad si eu minunatul oras.

 Lausanne nu este un oras mare, dar nici mic, asa cum gresit imi formasem parerea despre el. Bineinteles, fiind vorba de Elvetia, totul este pus la punct in cele mai mici detalii, curatenia e curatenie, iar civilizatia este la ea acasa. Nu e un oras modern, ci mai curand unul clasic, cu cladiri istorice bine conservate si o atmosfera destul de boema.

Pentru ca Pierre de Coubertin, tatal olimpiadelor moderne, si-a trait ultimii din viata aici, orasul este acum capitala olimpica a lumii, aici gasindu-se sediul central al CIO si Muzeul Olimpic. Insa orasul este mai mult decat atat – are 2 universitati importante, turism cat cuprinde, muzee, viata de noapte. N-am apucat sa vad chiar tot, insa am prins ceva din atmosfera locului si mi-a placut.

Daca ajungi la Lausanne si intri intr-un restaurant traditional o sa te izbeasca un miros ce aduce suav cu rufe murdare – e vorba de “fromage fondue”, specialitatea locala, adica o branza pe care ti-a aduce intr-o cratita si ti-o pune pe o mica butelie cu gaz. Branza se topeste si se mananca cu bucati de paine pe care le infigi intr-o furculita lunga. Daca ma intrebati pe mine… nimic special, decat ca e o traditie locala. Am mancat intr-un astfel de local impreuna cu niste colege de curs din Irlanda, dar eu a trebuit sa merg devreme la culcare pentru ca a doua zi foarte de dimineata aveam tren spre Paris.