Au trecut mai bine de 2 luni de cand ne-am “upgradat” familia cu inca un bb.

Nume de cod Antonia, respectiv bb ver 2.0 este o comoara de copil (nu ca e al meu, dar asta e realitatea 🙂

Am asteptat cu emotie venirea ei pe lume, iar asteptarile ne-au fost rasplatite din plin. Bebe 2 este versiunea linistita a Dorei (in rest, la fel de frumoasa). Nu am avut nici macar o noapte nedormita pana acum (sau macar sa fie nevoie sa ma trezesc). Aspect esential, zic eu, si cred ca ma inteleg toti cei care au trecut prin experinta paternitatii si au avut un bebe urlator (saracii bebelusi nu au absolut nicio vina, dar la un moment dat iti vine sa te urci pe pereti, cand nu mai stii ce sa ii faci sa taca si tie iti pica ochii in gura de somn).

Oamenii fac copii din multe motive. Eu mi-am dorit inca un copilas din acelasi motiv pentru care imi doresc sa merg la un nou maraton si apoi la altul si altul… E vorba de retrairea unor experiente minunate, care din pacate trec atat de repede. Dora are acum 4 ani si cateva luni. Deja este un copilas care merge la gradinita. Anii acestia au trecut incredibil de repede. Imi era dor sa tin un bebe in brate si sa trec din nou prin toate etapele dezvoltarii lui, cu toate dragalaseniile si bucuriile specifice fiecarei luni.

Nu o sa uit niciodata momentul cand Dora mi-a zambit prima data. Am vrut sa retraiesc aceasta senzatie. De curand, Antonia a inceput sa ne zambeasca, apoi sa gangurasca si chiar sa rada la noi. Ce poate fi mai minunat decat atat?

E adevarat ca e mai complicat cu 2, ca am mai putin timp pentru orice, ca trebuie sa ma implic mai mult, insa un simplu zambet al copiilor te face sa uiti de toate greutatile.

Din fericire pentru noi, Dora a acceptat-o foarte bine pe cea mica, fara scene de gelozie si fara sa ne faca probleme.