A mai ramas doar o saptamana pana la Maratonul DHL, care v-a avea loc la Poiana Brasov pe 21 iunie.

M-am inscris doar la semimaraton, desi m-ar fi tentat tot maratonul. Totusi, corpul meu mi-a transmis clar sa o las mai moale, asa ca a trebuit sa il ascult. Dupa Belgrad m-am simtit realmente obosit si asta s-a vazut, printre altele, si la felul cum s-au desfasurat antrenamentele in aceste doua luni care au trecut. O buna perioada abia am tras de mine sa ma antrenez. Nu mai aveam nici chef si nu imi iesea nimic. Au fost antrenamente in care am alergat cu 6 pe mie si m-am simtit complet demoralizat. Partea buna e ca am inceput sa imi revin. Inca nu am “prospetimea” antrenamentelor pe care le faceam inainte de Barcelona, insa sunt sigur ca o sa fie mult mai bine.

Anul acesta, obiectivul principal este Maratonul Berlin in septembrie, unde sper sa ma apropii cat mai mult de 3:30 si chiar sa cobor sub acest prag psihologic. Sper.

Am reusit sa slabesc 3 kg in ultima luna si vreau sa mai dau jos inca 4-5 kg, insa e foarte greu. Antrenamentele de maraton nu sunt o metoda prea buna de slabire. Alergarea pur si simplu, da. Insa ca sa tragi pentru 42,2, ai nevoie de energie, altfel faci niste antrenamente proaste si nu ai cum sa iti ameliorezi timpii.

In ultima vreme nu am mai facut niciun antrenament de viteza. Abia am reusit sa fac tempo. A mai venit si caldura asta, care ma incetineste ingrozitor. Cred ca in curand o sa fiu nevoit sa ies la antrenament inainte de a o duce pe Dora la gradinita, ceea ce complica situatia.

Una peste alta, la DHL ma duc pentru atmosfera si ca sa ma vad cu prietenii. Probabil ca voi scoate un timp rezonabil, dar nu pentru ca as fi crescut valoric, ci pentru ca traseul de la semi este in coborare. Adica, nu stiu exact… Pana acum n-am avut parte decat de maratoane in urcare.