Belgrad 2008

apr. 30, 2008 | 3 comments | 2008, belgrad, maraton

Trebuie sa recunosc ca am ales Belgradul cu oarecare strangere de inima. Prima mea optiune fusese Viena, insa ziua maratonului coincidea cu sarbatoarea Pastelui si nu se facea sa plec intr-o astfel de zi care se petrece impreuna cu familia. Dupa ce in martie fusesem la Barcelona, simteam ca mai trebuie sa merg la un concurs pana in vara, pentru ca apoi incepe caldura, iar antrenamentele devin din ce in ce mai dificile. Asa ca dupa indelungi cautari pe net, calcule si planuri, am ales Belgradul, care pica intr-o zi in care nu coincidea cu filmari, seminarii, sarbatori sau mai stiu eu ce.

Cu antrenamentul stateam bine. Dupa Barcelona mi-am revenit repede si am continuat sa ma antrenez in acelasi ritm, marcand in jur de 150 km pe luna (destul de putin, daca stam sa ne gandim, dar ritmul vietii mele nu permite mai mult deocamdata). Nu mai aveam chiar aceeasi motivatie. La Barcelona trasesem tare. Aici aveam de gand sa ma protejez intr-o oarecare masura. Cu alte cuvinte, sa il “bifez”. Si sa vad Belgradul.
Spuneam ca am plecat cu putina strangele de inima; adevarul e ca nu stiam prea bine care este situatia in Serbia. Au avut razboi, probleme interne, Kosovo… Ma asteptam la orice. Am primit incurajarile unui prieten maratonist, care cunostea bine Belgradul si care mi-a spus ca este un oras in care poti calatori fara probleme, asa ca am decis sa merg. Cu cateva zile inainte de plecare am aflat ca va mai veni un roman, Cosmin Bustan, cu care am stabilit sa ne intalnim acolo. Am mai calatorit eu singur, insa in 2 este mai sigur si mai “fun”, asa ca m-am bucurat cand am primit telefonul lui Cosmin.

Trenul care circula in fiecare noapte pe ruta Bucuresti-Belgrad se numeste R360 si este romanesc. Ceea ce spune multe. Cum ar fi faptul ca geamul din compartimentul unde trebuia sa dorm nu era bine fixat, asa ca un curent de nedescris il strabatea – fix peste capul meu. Eu eram deja putin racit, pentru ca facusem ultimele doua antrenamente pe o ploaie marunta, in Bucuresti. M-am chinuit jumatate de noapte sa adorm, luptandu-ma cu curentul, zgomotul de tren si zdruncinaturile. Spre dimineata au aparut vamesii, asa ca odihna mea din acea noapte fusese oarecum compromisa.

Odata ajuns in Belgrad am mers rapid la hostelul unde imi aranjasem cazarea si apoi la centrul de inregistrare pentru maraton, ca sa fiu sigur ca nu am batut degeaba tot acel drum. Prima dezamagire: in afara de numarul de concurs, un tricou banal (e adevarat, branduit cu insemnele maratonului…) si o punga de plastic, nimic altceva nu ni s-a oferit in taxa de 30 de euro (ok, cursa in sine si medalia, dar totusi…), cu toate ca maratonul avea vreo 10 sponsori, dintre care cel mai important era o banca. O alta dezamagire: desi insemnele AIMS si IAAF apareau peste tot – nici urma de cip de concurs…
Am zis, “ok, asta e” si am plecat prin oras. Ceva mai tarziu m-am intalnit si cu Cosmin, care se afla la primul sau maraton oficial.

Belgradul

Pana la povesti despre maraton, hai sa va zic doua vorbe despre Belgrad. Am plecat suspicios si m-am intors incantat. Ok, de la Barcelona stiam ca o sa ma intorc incantat, insa de la Belgrad nu stiam ce sa ma astept.
Pe scurt: Belgradul este Bucurestiul pe care mi-l doresc.
Pe lung: in linii mari imi aduce destul de mult aminte de Bucuresti. Zona centrala nu e prea moderna, insa este excelent conservata. Cladirile sunt pe stilul arhitectural vechi (cum ar fi cladirea CEC-ului din Bucuresti), unele de marime impresionanta. Toate sunt bine intretinute, cu fatadele curatate si dau orasului un aer boem, asa cum ar putea sa aiba si Bucurestiul… Centul orasului este extrem de viu – o multime de magazine mai mari sau mai mici, lume frematand in toate partile, trafic (totusi nu atat de dement ca la noi). Au o pietonala (Knez Mihailova) ce se intinde pe cativa kilometri, lucru pentru care ii invidiez. Asa ceva ar trebui sa aiba si Bucurestiul. Ca o paranteza: chiar daca Lipscani-ul va fi transformat intr-o pietonala civilizata, oricum este mult prea scurt – il parcurgi in 5 minute. Pietonala din Belgrad era ceva de genul Calea Victoriei… lucru pe care probabil ca nu o sa il avem niciodata. Vineri, la ora 12 noaptea, ma indreptam spre hostel si abia aveam loc sa trec printre oamenii iesiti la plimbare. Din loc in loc erau terase unde puteai sta la o bere sau sa mananci ceva (lucru pe care l-am facut si noi, dar dupa maraton). Curatenia este o constanta, cel putin in centrul orasului. Peste tot, ronduri de flori si parcuri ingrijite – cam cum arata si Bucurestiul in perioada summit-ului NATO (si numai in anumite zone). Belgradenii sunt amabili si vorbesc engleza, chiar si vanzatorii de ziare sau cei de la supermarket – ca turist nu ai de ce sa iti faci probleme. Preturile sunt comparabile cu cele de la noi (eventual putin mai mari). Novi Beograd este zona noua a orasului, unde se gasesc mall-uri si alte constructii moderne. Nu are farmecul centrului istoric. Orasul mai are o parte destul de mare cu case, ceva de genul periferiei Bucurestiului (nu ma refer la zonele noi, cu complexe de locuinte).

Unul dintre cele mai importante obiective din Belgrad este Parcul Kalemegdan, aflat la confluenta dintre raul Sava si Dunare; aici se gaseste si Fortareata Belgrad. Impreuna formeaza un important complex istoric si cultural si mai mult decat atat un loc foarte placut pentru plimbare (din nou, de remarcat curatenia si buna intretinere a acestui loc care se intinde pe o suprafata mare).
Bulevardele Belgradului sunt largi, circulatia destul de intensa, iar strazile fara gropi. Nu m-am uitat daca bordurile au fost schimbate de curand 🙂 Pe strazile lor nu vezi masinile noi si luxoase de la noi, in schimb lumea are un aer mai occidental, adica mai discret si mai civilizat.
Una peste alta, impresia cu care am venit din Belgrad este una pozitiva, putin umbrita de gandul ca Bucurestiul nu se poate ridica la nivelul acestui oras aflat la doar 800 km de noi.

Maratonul

Ca orice eveniment, si acesta a avut parti bune si parti proaste. Nu ma asteptam sa se ridice la nivelul celui de la Barcelona, care a fost impecabil, asa ca nu am plecat cu asteptari foarte mari. La maraton au fost doar 170 de concurenti, in timp ce la semimaraton peste 700 de participanti. A mai existat si un cros popular, la care s-a inscris multa lume, in special copii. In concluzie, la linia de start era destula lume. Dimineata zilei de 19 aprilie a fost una rece, cu ploaie marunta. Eu eram deja racit bine si ma “dopasem” cu de toate in ziua anterioara. Nu pot sa zic ca nu ma simteam bine, dar nici nu eram in apele mele. Am amanat pana in ultimul moment scoaterea treningului, pentru ca era destul de frig. Nu eram foarte emotionat, probabil pentru ca nu dadusem o foarte mare insemnatate acestui maraton. Din punct de vedere al timpului final, stiam ca nu am cum sa imi bat recordul.
Cea mai “tare” chestie a acestui maraton a fost APA. Mai exact, singurul lucru pe care l-au oferit pe traseu a fost apa chioara si nimic mai mult. De-a dreptul incredibil! Noroc ca am stiut despre acest lucru si am avut la mine 3 geluri cu carbohidrati, altfel probabil ca nu as fi terminat cursa. Imi este greu sa inteleg ce a fost in mintea lor. In anul 2008, nu este posibil ca un maraton international sa se limiteze doar la apa. Cat ar fi putut sa coste niste sticle cu bautura izotonica sau niste fructe, mai ales ca nu erau multi concurenti? O mare bila neagra!!

Traseul maratonului nu a fost unul dificil, cu exceptia ultimilor 2 km care au fost in panta, ceea ce nu e o fericire dupa ce ai alergat 40. Primii 7 km au fost prin centrul orasului, dupa care am trecut podul peste Sava catre cealalta parte a orasului unde am facut 2 circuite largi si am terminat din nou in partea centrala a orasului. La inceput vremea parea a fi ideala pentru alergare: racoare, nor, dar fara precipitatii. Ma simteam ok. M-am intalnit cu Cosmin la start si am alergat un timp la distanta mica unul de celalalt. Dupa cativa kilometri drumul a inceput sa coboare – eram odihnit si m-a tentat sa accelerez. Stiam ca nu o sa pot alerga asa nici macar prima jumatate.

Ce mi-a placut in mod particular la acest maraton a fost PUBLICUL. Nu pot sa am decat cuvinte de lauda pentru locuitorii din Belgrad care au iesit in numar mare pe traseu ca sa ne incurajeze. Circulatia fusese oprita pe tot circuitul (alo, administratia Bucurestiului – se poate dom’ne, trebuie doar putina bunavointa) si curand dupa start a iesit si soarele, asa ca lumea iesise ca la spectacol, si nu au gresit deloc, pentru ca maratonul este un extraordinar spectacol sportiv. Am fost in mod sincer impresionat sa vad atatia oameni binevoitori care aplaudau si ne incurajau; erau foarte incantati cand le raspundeam, facandu-le cu mana si salutandu-i. Zeci de copii se aliniau pe marginea drumului cu mana intinsa catre noi, ca sa dam mana cu ei din goana cursei. Eu unul nu i-am dezamagit si le-am atins mainile celor mai multi dintre ei, pentru ca li se citea incantarea pe chip atunci cand faceam asta. Pentru belgradeni, maratonul chiar a fost privit ca un eveniment important pentru oras, in ciuda problemelor de organizare. Spre finalul primei jumatati soarele ardea chiar tare, asa ca incepusem sa ma bronzez. Viteza mea incepuse sa sufere in mod serios si eram cam suparat. La un moment dat a trecut pe langa mine kenyanul de pe primul loc, care alerga cam de doua ori mai repede decat mine. M-a depasit ca o sageata. Ma uitam la el ce pasi uriasi face si ce fata inexpresiva are, ca si cand oboseala nu l-ar fi atins niciun pic. Eu mi-am continuat chinul meu.
Pot sa spun ca prima jumatate a fost frumos. M-as fi oprit atunci. Fusese soare, lume multa, ma simtisem bine. Daca mi-as fi propus doar un semi, probabil ca imi bateam recordul personal. Insa in acel punct mai aveam inca 21 de kilometri. Ma enerva sa vad mesele organizatorilor pe care se gaseau doar pahare cu apa. Imi plangea gatul dupa un pahar de bautura de rehidratare. Am luat primul gel pe la km 13 si al doilea pe la 30. Le-am simtit perfect efectul; fara ele eram pierdut. Al treilea gel l-am lat la km 38 si mi-a dat energie pentru final.

Enervant faptul ca atunci cand am trecut de borna 21, ceasul meu Suunto imi arata 22,5 km, asa ca am stat sa il recalibrez.
Cand am intrat in a doua jumatate a traseului deja incepusera sa se adune nori pe cer, care nu prevedeau nimic bun. De altfel, soarele arsese cam prea tare pentru aprilie. Asa ca la un moment dat a inceput sa ploua cu galeata. Lucurile s-au intors cu 180 de grade: nici picior de public, ploaie cat cuprinde, un vant rece care racea apa pe noi si peste toate, oboseala. Pe anumite bucati de traseu am alergat absolut singur. Pana si politia se retrasese. Alergam ca un caine de pripas, pe o sosea pustie, prin balti si ud pana la piele… Amuzant. Cu toate acestea nu puteam sa ma opresc. Ma astepta o medalie 🙂 Din aceasta a doua jumatate nu am prea multe amintiri. Dupa kilometrul 30, maratonul nu mai este o placere, ci o lupta continua cu oboseala si tentatia de a te opri. Suunto se decalibrase ca naiba incat la un moment dat imi arata ca sunt pe ultimul kilometru – am sprintat ca nebunul, cu gandul ca o sa scot un timp bun. Din pacate, eram departe de adevar. In fata mea se vedea podul peste Sava si stiam de pe harta ca de acolo mai sunt vreo 2,5 km. De panta. Asa ca am inceput sa alerg la o viteza jenanta… dar mai mult de atat nu puteam. Intre timp se terminase ploaia si iesise un soare timid. Aveam apa in adidasi si in chiloti. Cum era de asteptat, ultimii kilometri au fost foarte dificili. Panta si oboseala. Imi venea sa parcurg finalul la pas. Eram destul de dezamagit ca nu o sa termin sub 4 ore, dar acum nu mai conta. Am vazut linia de sosire si m-am bucurat.
4:05:51 timp final. Locul 96. Rezonabil, dar nu spectaculos.

La finis, Cosmin ma astepta sa imi faca poze. El terminase in 3:37:44, un timp foarte bun, mai ales pentru primul maraton.
Am plecat impreuna o bucata de drum, spre hostel, destul de loviti de soarta, dar bucurosi ca s-a terminat cu bine. Medaliile erau chiar frumoase.

Post race

Am ajuns cu chiu cu vai la hostel, dupa ce initial m-am ratacit putin prin Belgrad, probabil din cauza oboselii. M-am trantit in pat si as fi zacut acolo mult si bine, insa trebuia sa ma mobilizez sa fac un dus. Imi cumparasem un gel special pentru perioada de efort, care continea un antiinflamator si camfor. L-am folosit cu generozitate si in urmatoarele minute faceam frison, asa ca a trebuit sa intru din nou sub dus ca sa ma incalzesc si sa scap de acel gel. M-am odihnit pana spre seara si apoi am iesit in oras impreuna cu Cosmin si cu prietenii lui sloveni si sarbi. Am mers undeva pe malul raul Sava, intr-o zona plina de localuri pe apa si apoi ne-am “hidratat” in centrul Belgradului la o terasa. A doua zi am plecat spre Bucuresti. Din nou, experienta calatoriei cu trenul a fost una neplacuta, incepand cu faptul ca era sa pierd trenul pentru ca era tras la o alta linie decat cea afisata, continuand cu curentul din compartiment si terminand cu un controlor sarb spagar, care incerca sa ma convinga sa ii dau bani ca sa stau singur (lucru care s-a intamplat oricum).

Concluzii finale

Belgradul este un oras care merita vizitat: e interesant, aproape si ieftin.
Maratonul Belgrad nu e o alegere grozava, dar in combinatie cu excursia, ar putea sa merite, in lipsa de altceva.

belgrad2008-14.jpg
belgrad2008-13.jpg
belgrad2008-12.jpg
belgrad2008-11.jpg
belgrad2008-10.jpg




Acest articol a fost vizualizat de 1.282 ori.

Related Posts

Comments (3)

  1. Lucian
    iulie 06, 2009

    Salutare! Ai putea sa imi dai mai multe detalii legate de cazare? Nu gasesc niciunde un loc de cazare ok in Belgrad. Mersi

  2. Serban Damian
    iulie 08, 2009

    Salut

    Iti spun sincer ca nu mai tin minte cum se numea hostelul unde am stat. Stiu doar ca era pe langa Parcul Pionierilor (sau asa ceva) si l-am ales de pe booking.com
    A fost destul de ok, desi nu extrem de curat.

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.