O zi neagra

Feb 15, 2008 | 6 comments |

Sunt lucruri cu care nu ai vrea sa te intalnesti niciodata in viata. Si totusi se intampla. Ieri a trebuit sa fac ceva ce nu as dori nimanui. Am fost cu pisica la clinica veterinara pentru eutanasiere. Povesteam mai de mult ca i-a fost pus diagnostic de cancer renal si ca nu se mai poate face nimic.
Din noiembrie si pana acum am asitat neputinciosi la degradarea lui treptata. Dintr-un motan frumos s-a transformat intr-o umbra. Aproape nu mai avea muschi; ii simteam scheletul imediat sub blana. Zacea toata ziua si nu mai avea chef de nimic. Am decis sa il las sa moara natural, pentru ca ma ingrozea gandul sa merg cu el la eutanasiere atat timp cat era constient. Si totusi am fost nevoit sa o fac, pentru ca incepuse sa emane un miros greu, probabil fiindca rinichii lui nu mai functionau.
Totul s-a terminat foarte repede si civilizat. Ramane doar regretul.


Acest articol a fost vizualizat de 876 ori.

Related Posts

Comments (6)

  1. CatGal
    februarie 15, 2008

    Îmi pare sincer foarte rău. Şi eu am trecut prin asta acum câţiva ani, când un pisoi mi-a fost lovit de o maşină şi medicul nu a putut să facă prea multe. L-am mai ţinut cam vreo patru zile, în aceeaşi idee, să aibă o moarte naturală, pentru că avea aceeaşi personalitate şi era la fel de comunicativ…Pe măsură ce treceau zilele însă starea sa se agrava, ajunsese să nu mai poată bea nici măcar apă şi să vomite foarte des o substanţă verzuie. Chiar nu mai puteam să-l văd chinuindu-se aşa, prin urmare am ales eutanasierea. Groaznic…de atunci ocolesc drumul spre respectivul cabinet veterinar.

  2. Serban
    februarie 15, 2008

    Ne atasam prea mult de aceste animalutze… Si din cauza asta despartirea este foarte grea. Mi-a fost enorm de greu sa plec cu el de acasa stiind ca il duc la moarte… Oricum, si acasa imi era greu sa il vad cum zace tot timpul, iar atunci cand il mangaiam ii simteam tumora din abdomen si ganglionii foarte mariti.
    Mai am o pisica (femela) – perechea lui. Ma gandesc cu groaza ca o sa-l caute si o sa-i simta lipsa, fiindca ii avem pe amandoi de ani de zile.
    In sfarsit, asta e viata… ca si la oameni…

  3. stefan
    februarie 15, 2008

    Sincer imi pare tare rau. Si eu am suferit tot atat de tare cand am vazut pisicuta mea calcata de o masina. Asta e trecem si peste greutati.

  4. Serban
    februarie 15, 2008

    Multumesc pentru sustinere Stefan si CatGal. Sunt sigur ca toti cei care au pierdut un animal drag, inteleg prin ce am trecut. Nu vreau sa fac din asta o drama, doar am vrut sa impartasesc cu altii aceasta bucatica de suferinta.

  5. Gabi Boaca
    februarie 16, 2008

    Serban, imi pare rau pentru pierderea ta. Fii tare si pune in rama pozele, pentru ca asta e tot ce ne ramane de la cei care pleaca: AMINTIRILE.

  6. Serban
    februarie 16, 2008

    Multumesc Gabi.
    Animalele de casa sunt de multe ori prieteni mai sinceri si mai loiali decat cei cu 2 picioare. Iti umplu viata cu prezenta lor si nu cer nimic in schimb, decat putina atentie si dragoste (si ingrijire, dar asta mi se pare ceva firsc, ce nu mai trebui luat in discutie).

Leave a Comment!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *