Raport ianuarie
Ianuarie parea sa fie o luna ratata din punct de vedere al antrenamentelor. Cand am vazut ca ne inzapezim, mi s-au inecat brusc toate corabiile. Si totusi…
Kilometrajul meu pe ianuarie a fost 145,5 km, ceea ce consider ca este multumitor, tinand cont de conditiile meteo si de periostita care mi-a revenit la ambele tibii din cauza antrenamentelor de viteza. Saptamana trecuta am avut 5 antrenamente, ceea ce nu mi s-a mai intamplat pana acum. Deja am trecut de la trei antrenamente saptamanale, la patru si simt nevoia de cinci (dar e cam mult raportat la restul treburilor mele).
Alergarile pe zapada au fost dificile, dar minunate din punct de vedere al peisajului. Imi pare nespus de rau ca nu am luat aparatul foto cu mine la una din alergari, cand zapada era aproape neatinsa in IOR, copacii albi de sus pana jos si lacul inghetat. Un peisaj de vis.
Desi nu a fost o luna usoara si am tras destul de greu la antrenamente, simt ca am progresat.
Versus
Din nou, din intamplare am prins o reluare la Specialul de la Antena 2, tot despre cure de slabire – ceva de genul “slabim repede sau sanatos?”. Dupa experienta nefericita cu emsiunea in care a fost invitat Andro, cand televizorul meu era cat p-aci sa sufere niste contuzii serioase, ma asteptam la ce e mai rau. Totusi, de data asta n-a durut.
Au dost invitati un medic nutritionist de la Institutul Paulescu si un medic specialist in chirurgie estetica (nu am retinut niciun nume si imi cer scuze). Pe ecran scria mare “Nutritionist vs. Chirurg estetician”. Parca era meciul secolului, dar nici pe departe nu s-a intamplat asa pentru ca in echipa medicala nu se poate vorbi de “vs.” asa cum au punctat foarte corect si cei doi specialisti. Evident ca chirurgul estetician nu poate rezolva problema unui obez, ci cel mult il mai retuseaza dupa ce a slabit, iar nutritionistul nu are putere asupra depozitelor de grasime localizate (in special la un normoponderal) si care pot fi “ajustate” de catre chirurg.
Trecand peste anumite aspecte discutabile (de genul “paine cu margarina la micul dejun”), discutia s-a dus intr-un registru normal, pornind de la informatia oferita si pana la tonul si atitudinea celor doi (pe moderatori nu ii mai bag in discutie…).
O observatie personala: medicii care apar la tv sunt de obicei calmi, normali, destinsi (unii dintre ei chiar “distinsi”) si folosesc un limbaj accesibil, practic traducand in termeni obisnuiti informatia medicala. Spre deosebire de ei, “savantii” astia de cartier, gen Tata Omida, sunt agitati, agresivi, nu lasa loc la replica, au raspuns la orice, au o atitudine de superioritate (mai ales fata de medicii, care, vezi-Doamne sunt niste tampiti care au trecut degeaba prin facultate si rezidentiat) si in mod particular, se straduiesc din rasputeri sa foloseasca noian de termeni medicali, denumiri de enzime, de boli, de sindroame, probabil ca sa arate ca ei STIU.
Sarind de la una la alta, am fost chemat saptamana trecuta la o filmare pentru o emisiune, in care printre altele, niste fete trebuiau sa slabeasca. Nu sunt fanul concursurilor de slabit, decat poate in masura in care fac si putina educatie telespectatorilor sau cititorilor (e un compromis, trebuie sa recunosc). Iar cand se vorbeste de slabire in trei saptamani (mai ales la persoane cu obezitate) deja e prea mult. Regizorul ar fi vrut sa fi agresiv, inchizitorial cu concurentele, sa le “rusinez” pentru obiceiurile lor alimentare dezastruase… Doar ca eu nu procedez asa. Si probabil niciun medic. In momentul in care incepi sa ii faci morala pacientului, l-ai pierdut. Sigur, nici sa-ti planga pe umar, pentru ca totusi cei mai multi ajung in halul in care sunt din cauza lacomiei si lenei… Pacientul trebuie sustinut, trebuie inteles si orientat catre un stil de viata corect. Pentru asta e nevoie de timp si de educatie. Iar pacientii vor totul repede si usor. E de inteles, dar din pacate nu se poate asa. Cine crede asta isi face iluzii.
