Nu pot sa zic ca mi-o doream neaparat, ci mai mult am fost obligat de imprejurari – Revelion + inzapezire.
In 2007 nu cred ca a existat vreo saptamana in care sa nu ma antrenez si m-am invatat asa. Acum stau ca pe ace pentru ca de o saptamana nu am mai facut niciun antrenament. Mai intai a fost Revelionul si m-am gandit ca nu are rost sa ma complic sa iau cu mine echipamentul, mai ales ca nu stiam unde ies la alergat in Ploiesti (adica stiu o multime de locuri, dar n-aveam chef sa experiementez daca sunt populate cu caini, aurolaci, gropi si alti “dusmani naturali” ai alergatorilor).
Intoarcerea in Bucuresti a coincis cu inceputul nebuniei numita “inzapezire”, asa ca s-au dus orice sanse de a alerga afara. Din pacate n-am reusit nici la sala sa ajung, pentru ca masina mea este ingropata in zapada. Maine mi-am propus sa o scot la suprafata si sa ma aventurez pana la sala.

Partea frumoasa cu zapada este ca mi-am amintit de copilarie si am avut o oarecare senzatie de normalitate in privinta climei. Am scos-o pe Dora la o plimbare printre nametzi, dar n-am reusit sa ma tin de cuvant in privinta omului de zapada, pentru simplul fapt ca zapada nu avea consistenta necesara pentru a face macar un amarat de bulgare.

Una peste alta, saptamana de pauza cred ca m-a dat putin inapoi, mai ales ca au existat tot felul de tentatii culinare in perioada asta. Nu-i nimic, voi recupera.