Lumea adancurilor
La Monaco am reusit sa vad, destul de pe fuga, Muzeul de Oceanografie, care are si un acvariu superb, cu prezentare de exceptie.
Mai jos, o reproducere in miniatura a corabiei lui Columb, Santa Maria
Amintiri
Am dat, din intamplare, peste un link catre un articol din Evenimentul Zilei de prin 2001 – http://www.evenimentul.ro/articol/supernovitati1.html
Pe atunci eram mare fan al Academiei Catavencu (si acum sunt, dar mai rar) si chiar ma apucasem sa scriu. Marea mea realizare a fost un concurs de proza scurta (umoristica) cu tema “Romania viitoare”, pe care l-am castigat in fatza unor nume deja celebre – Radu Pavel Gheo, Lucian Merisca (scriitori consacrati), Mihai Gainusa (care a luat locul 2, sub mine). Au fost cateva texte selectate din cele trimise de “concurenti”, pe care le-au publicat in Almanahul Catavencu, iar autorii au primit 100 de dolari. Apoi s-a decernat marele premiu, un computer, pe care l-al luat eu si tare bine mi-a prins, ca aveam o rasnitza total depasita 
)
A mai fost o perioada buna in care cei de la Catavencu organizau concursuri saptamanale de proza scurta cu tema data, premiate cu 100 dolari fiecare. Am castigat si vreo trei d-astea, dar sub nume diferite, in primul rand pentru ca depasisem (cu putin) 25 de ani, care era limita de varsta si apoi pentru ca nu puteam sa castig de mai multe ori. Misu Gainusa spunea intr-o emisiune ca si el a facut la fel. Lol. Poate vin astia si ne cer banii inapoi )
De atunci n-am mai scris proza umoristica, dar poate ca o sa ma apuce candva din nou.
Intervale kenyene
Spuneam mai de mult ca e timpul sa imi schimb strategia de antrenament, astfel incat la urmatorul concurs sa pot scoate un timp mai bun. Cu ocazia drumului in Ungaria, am avut ocazia sa stau de vorba cu Vlad Stoica, care are o experienta mult mai mare decat mine in antrenamentul de anduranta (si nu numai… putina lume stie ca Vlad a lucrat mult timp ca antrenor personal la nivel de top, fiind scolit prin strainatate; acum nu mai are timp de asa ceva pentru ca a intrat in bussines, dar ar putea sa dea lectii multora).
Intre cele 2 Ironman-uri, Vlad si-a modificat foarte mult strategia de antrenament, pentru ca urmarea sa isi imbunatateasca radical timpul. Acest lucru s-a intamplat (mai mult de 2 ore diferenta, fapt partial explicabil si prin nivelul de dificultate diferit al celor doua concursuri), dar a necesitat o regandire a programului. In sportul de anduranta nu ai cum sa progresezi daca nu cresti intensitatea, iar asta inseamna in principal sa alergi/pedalezi/inoti mai repede.
Antrenamentul cu intervale nu e o inventie noua, insa ramane un instrument extrem de util pentru orice sportiv. M-am decis sa incerc si eu (in ciuda faptului ca e mult mai tentant sa fac antrenamente lungi la puls de concurs…). Vlad mi-a povestit despre “intervalele kenyene”, metoda pe care o folosesc alergatorii kenyeni – niste “jumatati de buletin” care ocupa cu dezinvoltura toate podiumurile maratoanelor internationale si a altor probe de lunga distanta.
Intervalele kenyene se fac asa – un minut alergi la puls maxim, apoi 1 minut alergi foarte lejer, timp in care pulsul tinde sa scada. Eu, deocamdata, fac intervale 400 m cu 400 m, pentru ca aceste “kenyene” sunt prea solicitante. Eventual as putea sa incerc sa fac 1 minut cu 3 minute, pentru ca in intervalul de 1 minut de refacere pulsul meu abia are timp sa revina la un 80%, ceea ce inseamna tot intens.
Ma gandeam la alergatorii kenyeni – baietii astia alearga 42 de kilometri cu o viteza medie de 20 km/h sau chiar mai mult. Daca aveti curiozitatea, incercati sa vedeti ce inseamna 20 km/h si cat puteti sustine o asemenea viteza. Multi oameni nici nu o pot atinge…
