Circuite
Din pacate, nu pe teren asa cum mi-as fi dorit. Caldura asta infecta nu ma lasa sa ies afara la alergat. Ar trebui fie sa ma scol foarte devreme, ceea ce imi displace, fie sa ies seara cand cica se mai racoreste, dar atunci am program “de familie”.
Asa ca am inceput sa ma duc din nou la sala. Aici alta problema – nu am randament la alergatul pe banda. Poate ca e si o chestie psihica, insa am senzatia ca ma sufoc, chiar daca sala are aer conditionat. Am reinceput sa fac antrenamente de forta si am optat pentru circuite.
Circuitele sunt grozave pentru tonusul muscular. Am constatat, cu placere, ca desi nu am tras de fiare de cateva luni, sunt totusi intr-o forma foarte buna, poate chiar mai buna decat in vremurile cand nu faceam altceva decat antrenament de forta. Toti kilometri pe care i-am parcurs pe teren sau pe sosea isi spun cuvantul.
In tot cazul, abia astept sa treaca valul asta de canicula, ca sa pot alerga din nou afara. E cu totul altceva.
Nisa
La Nisa am fost cu ocazia Ironman-ului ce se desfasoara aici de cativa ani. E un oras din care nu iti mai vine sa pleci, dar trebuie… tinand cont ca totul este cam dublu ca la noi. Insa merita fiecare banutz.
Orasul este minunat. Totul este plin de bun gust, discret, civilizat – un contrast neplacut de constatat pentru cine vine din tzigania de la noi. Nisa are mai multe zone, fiecare cu farmecul ei. Zona de maxim interes turistic este bulevardul Promenades des Anglais care etse paralel cu plaja. Se intinde pe vreo 7-10 km (nu stiu exact) si este plin cu hoteluri celebre (si foarte scumpe) cu vedere catre o mare incredibil de albastra. Totusi plaja lor nu e prea grozava, tinand cont ca e formata numai din pietre si foarte putin nisip.
O a doua zona foarte interesanta este portul vechi, unde se afla o multime de ambarcatiuni usoare, multe dintre ele de lux. Aproape de port se intra intr-o piata foarte mare, unde se afla Palatul de Justitie. In piata asta ziua se face comert – fructe, legume, mirodenii, dar si antichitati, bijuterii, iar seara se transforma in terase pentru turisti.
Urcand spre oras exista o zona veche, cu stradute inguste si plina de terase, taverne, mici magazinase – in fiecare noapte aici este o forfota de turisti, pentru ca e zona cea mai pitoreasca a Nisei. In prima seara petrecuta acolo s-a nimerit sa fie un fel de “sarbatoare a muzicii” – practic oricine avea tangenta cu muzica (de la amatori si pana la profesionisti) putea sa iasa cu instrumentele si formatia la coltul strazii si sa dea un concert. Am ascultat muzica de toate felurile in noaptea aceea, in timp ce in port se organizase un megaparty in aer liber. Ceea ce vroiam sa spun e ca zona veche era atata de “vie” incat abia aveai loc sa te strecori pe strada. M-am invartit ore intregi pe acolo, din pacate de unul singur, fiindca Vlad trebuia sa se odihneasca pentru concurs.
Zona de oras efectiv din Nisa aduce cu Bucurestiul vechi – case vechi, bulevarde largi – un aer care imi amintea de acasa, insa fara mizeria si “amprentele” comunismului. Offf… Exista si la ei zone mai putin interesante, cu blocuri banale, dar aici locuiesc in cea mai mare parte negrii si arabii (pe care francezii ii iubesc de nu mai pot…). Sarind de la una la alta, ca si la nemti, cele mai intersante femei pe care le-a vazut acolo erau cele provenite din familii mixte (francezi cu arabi sau negri).
Una peste alta, se simte civilizatia – e liniste, e curat, iar oamenii sunt amabili. M-a frapat faptul ca in ciuda bunastarii pe care o vezi peste tot, rar vezi masini noi sau de lux (asa cum e plina tzara noastra…). Francezii prefera masini autohtone, destul de obosite si in general nu se agita sa faca bani cu orice pret, preferand un stil de viata mai relaxat (lucrurile astea le-am aflat de la un amic al lui Vlad, care locuieste acolo de cativa ani si a reusit sa ii cunoasca pe francezi).
Sufocare
“Sufocare” este un alt roman al lui Chuck Palahniuk, cel care a scris “Fight Club”. E un roman chiar mai “bolnav” decat celalat – de data aceasta personajul principal este un obsedat sexual, ratat, cu o mama senila internata intr-un azil, care simuleaza sufocari cu alimente prin restaurante pentru a fi salvat de necunoscuti care apoi ii trimit bani ca ajutor.
Asta a ar fi doar un foarte scurt rezumat, insa daca va place stilul underground, trebuie sa cititi si cartea asta. Desi este o carte despre nebunie, ratare, mizerie, boala si moarte, stilul este la fel de incitant ca si in cazul Fight Club, iar ideile sunt surprinzatoare.
Am citit pe net ca anul acesta a inceput productia filmului Choke si sunt foarte curios daca o sa ajunga la fel de celebru ca predecesorul sau.
.
.
Sucul de grapefruit roz
Cui nu-i plac sucurile de fructe…?
Daca e sa alegeti intre mai multe sucuri naturale, atunci optati pentru sucul de grapefruit roz, care a fost decretat ca fiind cel mai “sanatos”, deoarece contine cea mai mare cantitate de nutrienti raportat la gram si calorie, depasind sucurile de ananas, portocale, grapefruit alb, prune, struguri sau mere.
Un pahar de suc de grapefruit roz asigura necesarul zilnic de vitamina C si in plus aduce potasiu, acid folic, magneziu.
Sigura problema cu acest suce este interferenta cu anumite medicamente, cum ar fi statinele (cele care scad colesterolul), blocantii de calciu si ciclosporinele, potentandu-le efectul. S-a constatat ca aceasta problema se datoreaza unei substante din fruct, numita naringina (un bioflavonoid), care se transforma in corp in naringenina, o substanta care inhiba enzimele hepatice ce ar trebui sa metabolizeze acele medicamente. Este o informatie bine de stiut, fiindca multa lume foloseste in special statine si pe de alta parte consumul de suc de grapefruit devine din ce in ce mai popular datorita calitatilor lui.
Noutati pe doctor.info.ro
Editorialul meu, interviu cu Falemi Nana, povestea “Da jos burta” 2007, articole noi, exercitii de forta si altele
“Mituri” in nutritie la TVR2
Am fost invitat la Ora de stiri ca sa lamuresc cum sta treaba cu cele mai frecvent intalnite “mituri” in nutritie si in special in ceea ce priveste scaderea in greutate.
07.07.07 07:07 Maratonul Callatis
Adica 7 iulie 2007, ora 7 si 7 minute. Acestea au fost coordonatele Maratonului Callatis, editia I, la care am participat si pe care l-am terminat in 3 ore 49 de minute si 35 de secunde. Adica cu mai bine de 25 minute diferenta fatza de Maratonul Transilvania din 20 mai.
Si acest maraton a fost organizat de catre dl. Johann Menning, in colaborare cu Primaria Mangalia. Traseul ar fi trebuit sa fie Mangalia-Saturn-Neptun-Olimp si retur (de doua ori acest circuit), insa s-a renuntat la idee fiindca ar fi fost prea dificil de monitorizat traseul in aceasta perioada a anului, cand e mare agitatie la mare. Asa ca traseul a fost urmatorul: Mangalia – Saturn – 7 circuite pe soseaua din jurul Hipodromului Mangalia – Neptun km O. Nu m-am bucurat foarte tare ca o sa ma invart de 7 ori pe acelasi traseu, dar nu aveam ce face…
Plecarea a fost destul de in fortza pentru mine. Am incercat sa ma tin de pluton, fiindca imi era teama sa nu ma ratacesc. Era 7 dimineata si corpul meu inca nu se trezise bine, mai ales ca dormisem destul de prost in noaptea de dinainte, probabil stresat de ideea ca nu o sa ma trezesc la timp. Au fost foarte putini concurenti, mai exact 32 – cam aceleasi fetze ca la Medias. Dintr-un anumit punct de vedere este dezamagitor sa vezi aceasta diferenta uriasa intre participarea la maratoanele de afara si cele de la noi. Pe de alta parte, un maraton este un maraton, indiferent daca esti inconjurat de sute de oameni sau numai de 30. Dintre acesti sportivi, cel putin 15 erau atleti de performanta sau sportivi cu experienta (zeci de maratoane alergate), asa ca ritmul pe primii 5 km, pana la intrarea in circuit a fost foarte rapid (pentru mine). Practic am sprintat, ceea ce nu e deloc o idee buna la inceputul unui maraton. Abia pe primul circuit (5 km) am reusit sa imi regasesc ritmul. Era aproape ora 8 si atmosfera era foarte placuta. Am scos 47 de minute pe primii 10 km, ceea ce pentru mine este un record.
Circuitele n-au fost tocmai floare la ureche. Aproximativ 1,5 – 2 km erau in panta, e drept nu foarte inclinata, dar totusi panta, iar inmultit cu 7, s-au cam adunat niste kilometri de urcus. O alta portiune destul de lunga era in plin soare, iar ziua a fost caniculara. Partea buna a circuitelor a fost ca la fiecare 2,5 km gaseam statie de rehidratare si statie de udare, ceea ce era o adevarata binecuvantare.
Spre deosebire de maratonul anterior, in care am avut cateva portiuni de mers din cauza oboselii, acest maraton l-am alergat continuu. Spre final, simteam ca daca ma opresc, acolo raman… Asa ca nu m-am oprit. Dupa ultimul circuit am intrat in linie dreapta spre Neptun, escortat de un motociclist si masina politiei. Am avut surpriza sa constat ca e o panta. Ma uitam la ceas si imi venea sa rad de bucurie vazand ca am coborat sub 4 ore. Am sprintat cu ultimele resurse pana la finish. De aceasta data am putut sa ma bucur de final, fiindca nu eram chiar asa de terminat ca la Medias.
Cei care terminasera inaintea mea, adica 18 sportivi, erau la o terasa langa linia de sosire. Am stat de vorba cu ei si m-am bucurat sa constat ca sunt niste oameni foarte deschisi si prietenosi. Sper sa ma mai intalnesc cu ei si la alte maratoane.
Una peste alta, am reusit sa imi demonstrez ca pot sa fac doua maratoane in mai putin de 2 luni si sunt foarte fericit ca am coborat sub pragul de 4 ore.
Poze gasiti aici – http://www.doctor.info.ro/html/maratonul_calllatis_2007.html
